La Brăila, cornul, laptele şi mărul se lasă aşteptate pe băncile elevilor! Deşi conform programului naţional, copiii au dreptul la gustarea zilnică, din cauza birocraţiei, contractele nu au fost încă atribuite. Aşa se face că elevii sunt nevoiţi să vină cu pacheţel de acasă. Asta dacă părinţii au ce să le dea, pentru că mulţi copii provin din comunităţi foarte sărace.

Cei aproximativ 30 de mii de elevi din judeţul Brăila pot visa la corn şi lapte abia spre sfârşitul anului. Din cauza procedurilor şi contestaţiilor, autorităţile nu s-au lămurit în privinţa firmelor care vor da elevilor să mănânce în următorii doi ani. 

Articolul continua dupa recomandari

Francisk Chiriac, preşedinte CJ Brăila: Am întrebat colegii şi ne-au spus că la un produs, de exemplu la corn, sunt nouă participanţi şi vă daţi seama proceduri, contestări, etc. Totuşi, faptul că sunt nouă mă bucură că înseamnă că e competiţie şi va fi un produs bun pentru copii. Dar faptul că durează atât mă întristează 

Trist este şi pentru părinţii care se bazau pe gustarea primită de la şcoală. Asta pentru că în judeţ sunt o mulţime de comunităţi sărace, unde oamenii abia îşi duc traiul de pe o zi pe alta. În localitatea Chiscani, de exemplu, după închiderea fermei de porci din apropiere şi a Combinatului Chimic, cei mai mulţi dintre localnici sunt zilieri.

Iar oamenii susţin că "dacă mă duc cu ziua, îi dau pacheţel dimineaţa, dacă nu, ce să îi dau?" ori "era bun pacheţelul de la şcoală, mânca de nevoie. Îl primea, era bun, foarte bun".

Mihai Anghel, director şcoală Chiscani: Nu am făcut o statistică printre ei, dar din ce am discutat cu doamnele, există o parte dintre ei care solicită acest program, adică se bucură de el. Mare parte din familii sunt nevoiaşe, sunt copii cu părinţi plecaţi în străinătate şi cred că este un ajutor bine venit

Nu este însă prima dată când în judeţul Brăila programul cornul şi laptele întârzie. În 2017, copiii au început să primească măncarea de la şcoală abia din luna noiembrie. 

Francisk Chiriac, preşedinte CJ Brăila: Sincer să fiu, e cam întortocheat acest contract. Ar fi fost cel mai bine ca sumele să vină către toate primariile. Exista în zonă un furnizor, un corn, un măr şi banii se duceau către ei sau poate copiii puteau beneficia chiar de o masă caldă 

Odată rezolvată problema birocratică, elevii nu ar trebui să mai aibă probleme cu gustarea zilnică timp de doi ani de zile.