Un elev din Botoşani a fost transportat la spital, după ce a căzut, încercând să intre în clasă pe geamul sălii de clasă. El s-a căţărat pe burlanul clădirii, însă la un moment dat s-a dezechilibrat şi a căzut de la etajul 1.

El rămăsese pe afară, iar în loc să ceară cuiva să îi deschidă uşa şcolii, s-a gândit să fenteze sistemul şi să intre pe geam.

Articolul continua dupa recomandari

Elev la spital, după ce a incercat să intre pe geam, în clasă

Elevul s-a învoit la mijlocul uneia dintre ore, motivând că vrea să meargă la toaletă. Cum uşile şcolii sunt închise, tocmai pentru a se evita ieşirea nesupravegheată a minorilor, adolescentul a profitat de faptul că o clasă avea ora de sport şi a ieşit împreună cu elevii respectivi în curtea unităţii. Ulterior, însă, a dorit să se întoarcă pentru următoarea oră, însă a realizat că a rămas în afara unităţii şcolare, precizează monitorulbt.ro.

Încercând să fenteze sistemul şi implicit o absenţă, elevul s-a hotărât să escaladeze burlanul şi să intre pe geam în clasă, însă a căzut de la înălţime. Zgomotul făcut de căderea elevului a alertat cadrele didactice, care au sunat la 112.

Băiatul a fost transportat la spital, consultat, iar medicii spun că este acum în afara oricărui pericol.