Durerile de cap care se manifestă dimineaţa, chiar şi la trezire, sunt foarte frecvente în cazul adulţilor. Dar, care sunt cauzele?

Scenariul acesta este binecunoscut pentru mulţi: te trezeşti dimineaţa binedispus, cu un aer optimist, pozitiv, gata pentru o nouă zi, dar o durere îngrozitoare de cap îţi schimbă radical starea.

Articolul continua dupa recomandari

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, aproape jumătate din populația adultă a planetei a acuzat dureri de cap cel puțin o dată în ultimul an. Mai grav este că aceste simptome sunt deseori ignorate şi netratate, mai spune OMS.

Aşa că, în fiecare situaţie, revenim la întrebarea care ne interesează pe toţi: care sunt cauzele acestor dureri?

Tensiunea arterială

Unele studii au găsit o corelaţie între durerile de cap şi tensiunea arterială. American Heart Association (AHA) sugerează că persoanele cu tensiune arterială crescută sunt mai puțin predispuse acestor simptome, cu excepția cazurilor de criză hipertensivă. Scăderea tensiunii arteriale sau hipotensiunea arterială, pot provoca amețeli sau dureri de cap.

Insomnia

A nu dormi suficient sau la polul opus, a dormi mult prea mult declanşează astfel de simptome care ne pot afecta nu doar pe termen scurt, ci şi pe termen lung. Insomnia poate fi tratată prin terapie sau cu ajutorul medicamentaţiei, ambele recomandate, bineînţeles, de un doctor.

Anxietatea

Anxietatea și depresia sunt printre factorii cei mai frecvenți care provoacă durerile de cap. Stările de sănătate mintală pot duce adesea la insomnie, alimentând stresul de-a lungul zilei. Acest fenomen determină muşchii să se contracte şi să se strângă. Atunci când rămân tensionaţi, muşchii pot deveni dureroşi, ceea ce duce în final la nedorita durere de cap.

Alcoolul

Consumul puternic de alcool este o cauză a somnului neuniform și poate provoca binecunoscutele mahmureli şi dureri de cap dimineața. Persoanele care consumă alcool în mod regulat au de obicei mai puține probleme cu mahmureala. Pot metaboliza mai repede, ajungând oarecum imuni, gradul de toleranţă devine mai ridicat. În schimb, persoanele care nu au obiceiul de a bea foarte des şi cele predispuse la migrene, nu scapă de mahmureala dimineţii.

Cura de slăbire

Cu toţii ştim cum funcţionează majoritatea dietelor, mai ales cele stricte şi cum alegem să procedăm pentru a pierde din kilograme. Dietele prea riguroase, săritul peste mese sau consumul unor alimente bogate în zahăr sunt alte cauze ale durerilor de cap. Postul şi hipoglicemia (scăderea zahărului din sânge) determină de asemenea astfel de simptome.

Încleştarea sau scrâşnirea dinţilor

Încleştarea sau scrâşnirea dinţilor în timpul nopţii, un obicei des întâlnit pentru mulţi dintre noi, numit şi bruxism, face ca muşchii faciali să se contracte. În mod surprinzător, potrivit Asociației "Bruxism", persoanele care fac acest lucru în mod constant au de trei ori mai multe şanse să se trezească dimineaţa cu dureri de cap.

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook