Autorităţile locale pregătesc o surpriză bucureştenilor: tarifele pentru călătoriile cu autobuzul şi tramvaiul ar putea creşte. Anunţul a fost făcut de directorul Societăţii de Transport public din Capitală.

Directorul Societăţii este cel care a făcut anunţul şi pune această cerere pe baza investiţiilor făcute în ultima perioadă. În acest moment, o călătorie cu autobuzul, tramvaiul sau troleibuzul costă 1,3 lei. 

Articolul continua dupa recomandari

Ea ar putea ajunge, chiar din acest an, la 2,5 lei. Dublarea este doar un exemplu, a mai precizat instituţia, după alte modele din ţară. Acest preţ fiind spre exemplu pentru călătoriile cu mijloacele de transport în comun din Craiova, Cluj sau Oradea. 

În cazul unei dublări, veniturile STB ar creşte cu 6 sau 7 milioane de lei, având în vedere numărul călătoriilor vândute într-un an. Tariful nu a mai fost modificat de 11 ani, şi asta din motive electorale acuză directorul STB care mai spune că în toată această perioadă a tot cerut creşteri ale preţurilor. 

A făcut o precizare şi despre posibilitatea ca transportul public să fie gratuit pentru toţi cei care îl folosesc, nu doar pentru pensionari cum este în prezent, însă a spus că în acest caz efortul Primăriei Capitalei ar creşte nejustificat şi cu siguranţă ar scădea calitatea serviciilor. Orice decizie, fie pentru gratuitate, fie pentru majorare o poate lua doar Primăria Generală.