Drumurile judeţene care tranzitează judeţul Buzău vor fi închise pe perioada codului roşu de viscol, conform unui anunţ făcut de autorităţile locale.

Codul roşu emis pentru întreg municipiul Buzău intră în vigoare miercuri, 5 februarie, la ora 22.00 şi va dura cel puţin până joi dimineaţa, 6 februarie, ora 08.00.

Articolul continua dupa recomandari

În această perioadă de timp nu va mai fi permisă circulaţia pe drumurile judeţene care tranzitează judeţul Buzău.

Excepţie fac autospecialele de intervenţie ale ISU, IPJ, IJJ, MApN, SAJ şi Electrica.

Există posibilitatea ca această măsură să fie prelungită, în funcţie de evoluţia fenomenelor meteo extreme anunţate de specialişti.

De altfel, judeţul Buzău a fost lovit deja de fenomene meteo extreme, zona de munte a judeţului intrând sub cod roşu încă de miercuri, 5 februarie, ora 18.00.

Mii de familii din 27 de comune au rămas fără curent electric până la această oră.