Incident şocant într-o pensiune din Aiud. De la locul de joacă, un băiat de 9 ani a ajuns în comă, la spital. Copilul se afla cu părinţii la o zi onomastică şi nu se ştie dacă era supravegheat în momentul în care o poartă de fotbal s-a prăbuşit peste el. Mai multe anchete au început în acest caz. 

În curtea unei pensiuni din Aiud, câţiva copii se jucau aseară pe un teren de fotbal.

Articolul continua dupa recomandari

La un moment dat, poarta s-a prăbuşit peste un băieţel de nouă ani. 

Un vecin spune că "s-a urcat pe o poartă, ca şi copiii, neastâmpăraţi pe acolo, probabil nu a fost asigurată poarta aceea şi a căzut şi i-a prins".

Băieţelul s-ar fi prins de cadrul metalic, care nu era fixat în pământ şi nu avea vreun alt sistem de siguranţă, spun martorii. În cădere, bara de sus l-a lovit pe copil. Rănile la cap sunt grave. 

O Vecină spune că "eu mă gândesc că dacă era fixată sau ceva, poarta nu putea să cadă pe un copil care are 9 ani şi nici nu-i greu". 

În comuna Rădești, de unde este băiatul, bunicul aşteaptă îngrijorat veşti despre starea lui. Copilul a fost dus cu ambulanţa inconştient la spital. 

Bunicul băiatului: Nu ştiu ce s-a întâmplat exact, nu ştiu. Numai că am primit telefon că-l duce la Alba la spital. Băiatul celălalt a zis că-l duce la Târgu Mureş

La Spitalul din Alba Iulia, din cauza stării grave, medicii au decis transferul la Târgu Mureş.

Szederjesi Janos, director medical Spitalul de Urgenţă Târgu Mureş: Are fracturi craniene cu edem cerebral şi cu hemoragie. Momentan, evoluția este stabilă și staționară. A fost detubat, ceea ce este un semn bun, dar încă necesită evaluarea leziunilor şi evoluţia este încă incertă în acest moment

În acest caz, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare din culpă. Şi protecţia consumatorului s-a autosesizat.

Horia Constantinescu, preşedinte ANPC: Responsabilitatea fără doar şi poate este a operatorului economic care trebuie să se asigure că nu pune în pericol sănătatea, viaţa sau interesele consumatorului

Reprezentanţii pensiunii nu au putut fi contactaţi, pentru a preciza dacă poarta era sau nu corect amplasată. 

În România, însă, deseori autorităţile care descoperă că un loc de joacă este periculos dau doar amenzi, care pot ajunge până la maximum 1500 de lei.