Este alertă în Braşov după ce, de câteva zile, un cartier din oraş primeşte vizitele a doi pui de urs care dau târcoale pe lângă casele oamenilor, apoi sunt de negăsit. Localnicii au semnalat prezenţa la 112 de fiecare dată, însă declarau apoi că animalul s-a întors în pădure. Aşa că echipajele de intervenţie nu au mai intervenit. Ieri, însă, un animal a apărut în curtea unui localnic, unde a rămas până la sosirea echipajelor, înainte să dispară din nou. Jandarmii au stat toată noaptea pe poziţii.

A fost blocat aproape tot centrul Braşovului, dar şi drumul spre Poiană. A fost trimis inclusiv mesajul de avertizare Ro-Alert. Echipajele sunt pe poziţii, dar fără rezultat până acum. Aseară, cei doi pui de urşi au apărut din nou în Livada Poştei.

Articolul continua dupa recomandari

E o mobilizare după patru zile în care, deşi au curs apelurile la 112, oamenii spuneau apoi că au văzut cum ursul se retrage din zonă şi opreau astfel misiunea salvatorilor.În tot acest timp, se caută proceduri legale în ceea ce priveşte îndepărtarea urşilor atunci când ajung printre oameni.

Când vor fi găsiţi, cei doi urşi vor fi tranchilizaţi şi relocaţi.