Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea a demarat o anchetă, după ce în mediul virtual au fost publicate fotografii în care ar apărea în ipostaze intime directorul Liceului de Arte din Focşani, profesoara Diana Rozalia Tăicuţu, şi un elev de 18 ani. Directorul liceului şi-a înaintat demisia, luni dimineaţă.

Conducerea ISJ Vrancea a transmis luni dimineaţă că s-a autosesizat după ce pe internet au apărut fotografii în care ar fi directorul Liceului de Arte din Focşani, alături de un elev. Într-una dintre imaginile care au fost publicate în week-end pot fi observaţi o femeie alături de un bărbat, îmbrăţişaţi, iar în alta apar dezbrăcându-se.

Articolul continua dupa recomandari

”În data de 14.05.2018, va fi constituită, la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean  Vrancea o comisie care va demara procedura de cercetare privind cele semnalate în articolul de presă. În funcţie de concluziile acestei acţiuni, de gradul în care faptele se confirmă şi de gravitatea acestora, Inspectorul Şcolar Judeţean Vrancea va decide în consecinţă, respectând întocmai prevederile stipulate în Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar, precum şi cele din Legea Educaţiei Naţionale, cu modificările şi completările ulterioare”,  transmit reprezentanţii ISJ Vrancea.

Luni dimineaţă, profesoara Tăicuţu Diana Rozalia, director al Liceului de Arte din Focşani, şi-a înaintat demisia din funcţie.

” Indiferent de rezultatul final al cercetării întreprinsă de reprezentanţii instituţiei noastre, Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea condamnă categoric şi se delimitează de astfel de acţiuni care dăunează interesului învăţământului şi prestigiului profesiei de dascăl”, mai ransmite conducerea ISJ Vrancea.

Elevul care ar avea o relaţie cu profesoara are vârsta de 18 ani.

Sursă: News.ro