Copiii învaţă cel mai bine prin joacă. Este ideea de la care au plecat mai multe şcoli din Oradea. În curţile acestora au apărut peste noapte o mulţime de jocuri pictate direct pe asfalt, numai bune de scos copiii din clase şi de a îi învăţa să se joace din nou.

Iar efectele jocurilor nu s-au lăsat prea mult aşteptate. Copiii au ieşit imediat şi au profitat de toate pauzele să se joace. Şi mai bine de atât: după ore li s-au alăturat uneori chiar şi părinţii.

Articolul continua dupa recomandari

Curtea şcolii a prins viaţă la Oradea. Şotronul, alfabetul, tabla înmulțirii, planetele, continentele și multe alte jocuri ale copilăriei, toate au dat culoare asfaltului. Iar copiii par să fi uitat de telefoane şi tablete şi abia aşteaptă să iasă în pauze.

În curtea colegiului național Onisifor Ghibu au fost pictate 9 jocuri educative. Cei mai atraşi de ele sunt, evident, elevii mici, dar nici cei mai mari nu se dau înlături de la o sesiunea de joacă.

Soluţia găsită de şcolile din Oradea este una apreciată şi de specialişti. Psihologii spun că, într-o lume în care tehnologia câştigă din ce în ce mai mult teren, faptul că elevii sunt încurajaţi să se joace între ei şi să socializeze este un mare câştig.

Alina Ierugan, artist plastic: Ideea e de la fiica mea care a inceput scoala si are 6 ani. Exact asta a fost si ideea, copiii sa iasa in pauza si sa se joace si sa si invete in timp ce se joaca.

Acum, după ce a văzut că jocurile pe asfalt au succes, artista se gândeşte să decoreze şi pereții cabinetelor medicale, sălile de aşteptare din soitale dar şi scările blocurilor din oraș.