Chiar dacă un invitat la nuntă nu trebuie să eclipseze în niciun fel apariţia mirilor, este nevoie să aibă un look impecabil, de la alegerea potrivită a ţinutei şi a accesoriilor, până la machiaj şi coafură, în cazul doamnelor şi domnişoarelor. În acest articol, îţi prezentăm sfaturi utile, de care poţi să ţii cont atunci când trebuie să mergi la o nuntă, însă nu ai foarte multe idei despre felul în care trebuie să arăţi. Iată pe ce trebuie să pui accent, pentru un look de zile mari!

1. Albeşte-ţi dinţii

Articolul continua dupa recomandari

Una dintre cele mai mari nemulţumiri, atât în rândul femeilor, cât şi în rândul bărbaţilor, este reprezentată de dantură. Indiferent câtă grijă acorzi spălatului pe dinţi sau folosirii apei de gură şi a aţei dentare, există alimente care îţi pot păta dinţii, iar din cauza fumatului aceştia se pot îngălbeni. Dacă şi tu te confrunţi cu această problemă chiar înainte de un eveniment atât de special precum o nuntă, nu trebuie să îţi faci griji! Poţi opta pentru o albire dentară la Denttaglio, cu ajutorul căreia vei obţine o dantură perfectă, în doar câteva minute. Această procedură este confortabilă şi non-invazivă, care poate să îţi albească dinţii, cu ajutorul unei lămpi zoom sau a unui gel care se aplică în gutiere personalizate. În funcţie de preferinţele tale şi de recomandările medicului stomatolog, poţi opta pentru proceduri de albire ale căror efecte pot dura până la 3 ani sau pentru alternative permanente, precum faţetele ceramice. Cu ajutorul albirii dentare, vei scăpa de complexul danturii şi te vei simţi minunat la nuntă, alături de toţi cei dragi.

2. Alege-ţi ţinuta din timp

Pentru a nu intra în criză de timp în preajma nunţii, alege-ţi ţinuta cu cel puţin o săptămână înainte, pentru a efectua mici modificări, dacă este cazul. Dacă pentru femei se recomandă rochiile lungi sau scurte, în nuanţe deschise de roz pal, galben sau albastru, pentru bărbaţi, costumul clasic va fi o alegere înţeleaptă. În funcţie de locul de desfăşurare a acestui eveniment, ţinuta ta poate suferi mici modificări. Dacă pentru o nuntă la restaurant, doamnelor nu trebuie să le lipsească tocurile iar bărbaţilor, sacoul, pentru o petrecere în grădină, ţinuta poate fi mai informală, unde poţi renunţa la pantofii cu toc sau la cravată. Nu purta niciodată alb la o nuntă, indiferent de modul în care arată rochia pe care îţi doreşti să o îmbraci. Acest aspect reprezintă doar o altă regulă nescrisă a nunţilor, unde cu siguranţă nu îţi doreşti să concurezi cu mireasa. Alege hainele care să te avantajeze şi fereşte-te de articole vestimentare prea strâmte, mai ales pentru că petrecerea va fi în toi şi vei vrea să dansezi!

3. Optează pentru o coafură simplă

Dacă pentru bărbaţi, un păr spălat şi aranjat cu ceară poate fi gata în doar câteva minute, pentru femei, lucrurile se complică. Cu toate acestea, indiferent dacă mergi la salon sau te pregăteşti acasă, optează pentru o coafură simplă, care să nu îţi ocupe mult timp. Poţi alege un coc lejer sau bucle care să îţi pună în evidenţă lungimea părului, însă nu uita de accesorii! În situaţia în care nu eşti adepta unor coafuri sofisticate, poţi să achiziţionezi bentiţe sau agrafe pentru păr, cu ajutorul cărora să creezi o coafură rapidă şi elegantă, care să se asorteze cu ţinuta pe care o porţi. Pentru ca aceasta să reziste pe toată durata evenimentului, foloseşte produse pentru styling, aşa cum sunt spuma de păr, gelul sau fixativul, care vor oferi luciu întregii coafuri.

4. Accesorizează cu stil

Nicio ţinută nu poate fi completă fără includerea unor accesorii de efect, care să pună în valoare hainele pe care le porţi. Pentru domni, ceasul sau pantofii pot fi singurele accesorii pe care le pot purta la o nuntă, pentru crearea unei ţinute elegante. Doamnele pot opta pentru bijuterii preţioase, precum colierele din perle şi diamante sau inele din aur, care să le complimenteze outfitul de ceremonie. Poşeta de tip plic nu trebuie să lipsească din lista de accesorii necesare pentru nuntă, unde îţi poţi ţine cheile, banii şi câteva produse cosmetice. Dacă nu găseşti o geantă care să se asorteze cu rochia pe care o porţi, alege întotdeauna un plic de culoare neagră, care poate fi inclus în aproape orice combinaţie stilistică.

5. Alege un machiaj de efect

Ultimul pas de care trebuie să te ocupi pentru a arăta impecabil la o nuntă la care eşti invitată ţine de alegerea unui machiaj care să îţi pună în evidenţă trăsăturile feţei. Chiar dacă te pregăteşti pentru o petrecere de seară, acest lucru nu înseamnă că machiajul trebuie să fie unul exagerat. Dacă optezi pentru un smokey eyes şi o nuanţă intensă a blush-ului, alege un ruj deschis, pentru a nu realiza un machiaj încărcat. Dacă rujul tău preferat este cel roşu, foloseşte un fard de pleoape argintiu şi tuş negru, pentru a-ţi pune în evidenţă culoarea ochilor. Dacă eşti însoţită de fetiţa ta, de o soră mai mică sau de o verişoară, poţi folosi machiaj pentru copii, pentru a le pune şi pe ele în evidenţă. Poţi găsi glitter, luciu de buze sau rimel potrivite pentru vârsta lor, ideale pentru asemenea ocazii speciale.

Deşi nu eşti mire sau mireasă, poţi străluci la nunta la care eşti invitat, prin alegerea unei ţinute impecabile, la care să adaugi accesorii potrivite, o coafură simplă şi un machiaj care să te pună în evidenţă. Nu uita de albirea dinţilor, care îţi va transforma zâmbetul într-unul de Hollywood, în doar câţiva paşi!