A apărut proiectul legii care permite persoanelor de acelaşi sex să aibă viaţă de familie, proiect care a fost înaintat spre dezbatere Senatului şi Camerei Deputaţilor.

La doar două zile după eşecul referendumului privind modificarea Constituţiei în sensul definirii familiei ca uniunea dintre un bărbat şi o femeie, a apărut proiectul Legii privind uniunea consensuală. O lege care va permite, dacă va fi adoptat în forma din proiect, ca şi persoanele de acelaşi sex să aibă viaţă de familie.

Articolul continua dupa recomandari

Iată cele mai importante prevederi ale proiectului de lege:

LEGE
privind uniunea consensuală
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1
(1) Prezenta lege are drept scop protejarea familiei şi a membrilor săi prin
reglementarea cadrului legal în care este recunoscută juridic uniunea consensuală.
(2) Uniunea consensuală reprezintă asocierea dintre două persoane de sex diferit sau
de acelaşi sex în scopul organizării vieţii lor comune ca viaţă de familie.
(3) Uniunea consensuală se poate înregistra la ofiţerul de stare civilă, în condiţiile
prezentei legi.
(4) Uniunea consensuală neînregistrată poate fi recunoscută legal, în condiţiile
prezentei legi. 

Art. 2
În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele
semnificaţii:
a) uniunea consensuală este asocierea dintre două persoane de sex diferit sau de
acelaşi sex în scopul organizării vieţii lor comune ca viaţă de familie prin
înregistrarea la Registrul de stare civilă; 
b) certificatul de uniune consensuală este extrasul din Registrul de stare civilă,
care atestă încheierea actului de stare civilă sub forma uniunii consensuale;
c) partenerul este una dintre cele două persoane fizice care intră în uniunea
consensuală în Registrul de stare civilă sau care conviețuiește într-o uniune
consensuală neînregistrată, dovedită în condițiile prezentei legi;

Art.14
 (1) Partenerii sunt asimilaţi soţilor în ceea ce priveşte prezumţia de paternitate și
drepturile și obligațiile ce decurg din autoritatea părintească pentru copiii născuţi în
timpul uniunii consensuale dintre două persoane de sex diferit.