O bătrână de 80 de ani a fost găsită de un localnic, fără viaţă, într-o pădure. Fusese ucisă cu zeci de lovituri de cuţit. Principalul suspect este chiar fiul ei. Care, însă, a negat totul, ba chiar a dat vina pe tatăl lui. Nu i-a mers,iar anchetatorii au decis să-l reţină pentru audieri. Iar dacă va fi găsit vinovat, individul va petrece ani grei în spatele gratiilor. 

Era, de fapt, condusă de fiu spre moarte. Într-un lan de porumb, la marginea unei păduri, bărbatul s-ar fi năpustit, cu un cuţit, asupra propriei mame. Apoi a abandonat-o şi a plecat spre casă. Pe drum, însă, un tânăr l-a văzut plin de sânge. 

Articolul continua dupa recomandari

Tânărul, împreună cu mai mulţi prieteni, a început să o caute. Nu au găsit-o însă. Aşa că au decis să meargă după fiul femeii, în sat, să-l convingă să le arate unde se afla bătrâna.

Când au ajuns, femeia zăcea într-o baltă de sânge. Medicii nu au mai putut face nimic.

Tânărul care a găsit-o a reuşit să-l ţină pe fiul bătrâinei la locul tragediei până la sosirea poliţiştilor. În scurt timp, bărbatul a fost reţinut şi dus la audieri. Localnicii spun că ar avea probleme de comportament. Ba chiar că ar suferi de o afecţiune psihică.

Bărbatul ar fi negat că şi-a omorât mama. Ba chiar ar fi declarat că tatăl său a comis oribila faptă, iar el doar a dus trupul fără viaţă în pădure. Însă, până acum, anchetatorii nu au găsit indicii care să susţină această ipoteză. Individul rămâne deocamdată principalul suspect. Iar dacă va fi găsit vinovat, riscă ani grei de închisoare.