Dacă în unele judeţe, cornurile elevilor întârzie să apară, în altele vin mucegăite! La o şcoală dintr-o localitate din judeţul Mureş, copiii au primit produsele de panificaţie total necomestibile. Plus că nu aveau nici măcar data de expirare trecută pe ambalaj. Părinţii elevilor au sesizat conducerea unităţii de învăţământ, după ce unii dintre ei au venit cu cornurile acasă. Direcţia de Sănătate Publică a deschis o anchetă în acest caz.​

Totul a ieşit la iveală după ce o elevă de la clasa pregătitoare din localitatea Band a ajuns acasă cu cornul primit de la şcoală. L-a desfăcut, a muşcat din el, apoi l-a lăsat. Părinţii s-au uitat mai atent şi au văzut că este plin de mucegai.  

Articolul continua dupa recomandari

Ar trebui să fie mult mai atenţi cei care distribuie. Ne-am uitat la o dată de expirare, ambalare, nu era nimic scris pe corn.  E revoltător, să zic aşa. Atunci mai bine nu le da. Nu numai să le dai să scapi, că ai dat şi atât - Alexandra Magary, mama fetiței

Părinţii au anunţat conducerea şcolii, la fel şi alte două familii care au sesizat că produsele de panificaţie sunt mucegăite. Reprezentanţii şcolii au şi o posibilă explicaţie.

Ce am verificat e foarte mucegăit, nu ştiu. Ce am constatat e că nu este data de expirare trecută - Maria Bartha, director adjunct

Se transportă cu laptele în mașina frigoorifică. Cum am scos din maşină, acolo trebuie să fie o anumită temperatură. Am observat ca imediat s-a facut condens, a transpirat. Am desfăcut un ambalaj şi cornul era ud - Berecki Albert, administrator

Direcţia Pentru Sănătate Publică s-a autosesizat, iar inspectorii vor merge mâine, în control, la şcoală.

Patronul fabricii care produce cornurile a fost contactat de jurnalişti, însă nu a dat încă un punct de vedere pe acest subiect.