O tragedie a fost evitată la Cluj, de un şofer foarte atent. Având prioritate, o şoferiţă de pe banda din stânga a rămas oprită la trecerea de pietoni, deşi avea verde la semafor, ca să-i permită unei fetiţe să traverseze în timp ce semaforul pentru pietoni era roşu.

Manevra l-a surprins pe şoferul de banda din mijloc, care, deşi avea prioritate şi circula regulamentar, s-a trezit brusc cu copilul în faţa maşinii.

Articolul continua dupa recomandari

Şoferiţă opreşte la verde, ca să treacă un copil pe roşu

În loc să claxoneze pietonul să nu treacă, o şoferiţă oprită la o trecere de pietoni din Cluj a uitat complet regulile de criculaţie sau orice normă de siguranţă şi a permis unei fetiţe cu ghiozdanul în spate să traverseze pe roşu. Văzând că maşina îi dă prioritate, copila a luat-o la fugă pe trecere, pe roşu.

Evident, şoferul de pe banda din mijloc nu avea de unde să ştie că bunul samaritean de pe banda a treia a lăsat nepăsător pietonul să treacă pe roşu, însă din instinct a sesizat pericolul, frânând puternic şi evitând o tragedie.

"Prima greşeala îi aparţine şoferiţei de pe banda a doua, care a oprit să o lase. A doua, pietonului, care a trecut pe roşu. Norocul meu a fost că am presimţit ceva când am văzut că şi a 3-a maşină a frânat brusc", a precizat pentru Observator.tv Adrian Buzilă, autorul filmării.