Un copil în vârstă de 14 ani este căutat de autorităţi după ce duminică după-amiază a intrat în mare, în zona Corbu, şi nu a mai ieşit, în zonă fiind trimis şi un echipaj de scafandri.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa, cadrele medicale au fost solicitate să intervină duminică după-amiază pe plaja de la Corbu, după ce doi copii de aproximativ 14 ani au intrat în mare.

Articolul continua dupa recomandari

Unul dintre ei a reuşit să iasă din apă, fiind în stare bună, fără probleme medicale, însă cel de al doilea copil a dispărut în mare.

La faţa locului au fost solicitaţi şi reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, în zonă ajungând un echipaj de scafandri, care a început căutările.

Două persoane s-au înecat în mare în ultimele săptămâni, iar mai multe au fost în pericol de înec.