Sufocaţi în satele de lângă marile oraşe. Aşa se simt mulţi dintre românii care au căutat linişte şi locuinţe mai ieftine. Doar că, în afara oraşelor, au explodat cartierele rezidenţiale. În Floreşti, comuna cu cea mai mare creştere a populaţiei, localnicii fac sesizări peste sesizări la primărie. Mai în glumă mai în serios, unii spun că ar putea da mâna cu vecinii din blocul de vizavi.

În comuna Floreşti, aflată la doar 9 kilometri de Cluj-Napoca, blocurile au răsărit ca ciupercile după ploaie. Peste tot, vezi bloc lângă bloc şi mult prea puţine spaţii verzi. O fundaţie este lipită de grădina blocului vecin.

Articolul continua dupa recomandari

DANIEL MEZE, reprezentant Iniţiativa Civică Ordine şi Curăţenie în Floreşti: Nu avem drumuri publice, nu avem drumuri cu trotuar, avem doar drumuri înguste, drumuri private între blocuri, avem situaţii foarte inconfortabile când se construieşte bloc lângă bloc. Este un urbanism sălbatic.

La 10 metri distanţă de unele blocuri vor apărea alte şapte imobile cu două etaje şi mansardă. Locuitorii blocului construit deja nu vor mai avea parte nici de lumină naturală, dar nici de intimitate, deoarece distanţa dintre geamurile şi balcoanele apartamentelor din cele două blocuri vor fi extrem de apropiate.

Localnic: Dau mâna cu vecinul de dincolo şi zic: "Ce faci, vecine?"

GUTTMANN SZABOLCS, vicepreşedintele Ordinului Arhitecţilor din Transilvania: Distanţa între blocuri ar trebui să fie cel puţin cât e înălţimea blocului, adică soarele la 45 de grade să dea lumină şi la parter.

În acest caz, vorbim despre blocuri mai înalte de 10 metri.

EMIL PETREAN - dezvoltator imobiliar: Din păcate, blocurile sunt destul de apropiate, dar limita este legală.

În ultimul deceniu, numărul locuitorilor din Floreşti a crescut de la 10.000 la 40.000, ca o consecinţă a ritmului alert în care s-a dezvoltat polul IT al României, Cluj-Napoca.

GUTTMANN SZABOLCS, vicepreşedintele Ordinului Arhitecţilor din Transilvania: Se ştie zonă verde, se ştie distanţă pentru iluminat, accesibilităţi, inclusiv pentru pompeiri, salvări, servicii utile pentru aceşti locuitori, ceea ce, dacă luăm pas cu pas, nu bifăm niciuna în cazul Floreştiului

Primarul din Floreşti a refuzat să stea de vorbă cu reporterii Observator, dar susţine că tot ce se construieşte acum în comună se face legal, respectându-se toate avizele şi autorizaţiile.

Un apartament cu două camere costă în Floreşti, 45.000 de euro, iar unul cu trei camere 59.000. Preţurile sunt cu 30% mai mici decât în Cluj-Napoca.