Lucrul într‐o companie mare sau într‐o firmă mică are, în ambele situații, câteva avantaje și dezavantaje. Știi ce tip de companie se potrivește abilităților și personalității tale? În ce tip de companie vei avea cel mai mare succes și te vei simți împlinit? Pentru a afla răspunsurile la aceste întrebări, trebuie să știi cum arată mediul de lucru în companiile mari și în firmele mici.

Avantajele pe care le ai într‐o companie mare

Articolul continua dupa recomandari

1. O situație de muncă stabilă

Companiile mari au ajuns la un mare număr de angajați deoarece au descoperit o rețetă bună. Situația de muncă din multinaționale este considerată ca fiind stabilă, deoarece compania beneficiază deja de un avantaj competitiv pe piață. Într‐o astfel de companie stabilă ai putea avea un salariu mai mare și mai multe oportunități, comparativ cu o companie mică. În plus, multe companii mari oferă angajaților vacanțe plătite, beneficii la pensionare, precum și o serie de asigurări pentru angajați și familiile acestora.

2. Mai mult confort legat de sediul companiei

Majoritatea multinaţionalelor au sediul în parcuri de birouri, locuri gândite astfel încât să răspundă oricărei nevoi pe care ar putea să o aibă persoanele care lucrează acolo. Spaţiile de parcare sunt generoase, birourile se află aproape de staţiile mijloacelor de transport în comun, dar şi de cantine şi restaurante aflate la câteva minute distanţă de birou. Spre exemplu, în parcul de birouri Novo Park îşi au sediul numeroase companii mari și are în incintă şi cafenele şi o sală de sport. În apropierea lui există chiar şi o spălătorie şi un coafor, care îi ajută pe cei care lucrează aici să economisească foarte mult timp. De altfel, Liviu Tudor, fondatorul Genesis Development, companie ce detine Novo Park, are deja în plan extinderea parcului din zona Pipera, deoarece gradul de închiriere a acestuia se apropie de 100%.

3. Mai multe traininguri și oportunități

De îndată ce începi să lucrezi într‐o multinațională, ai o idee clară despre poziția ta în organigramă, precum și despre modul în care va arăta cariera ta. Acest lucru îți oferă un plus de siguranță și de stabilitate. În plus, marile companii le oferă angajaților multe oportunități pentru a‐și îmbunătăți cunoștințele și abilitățile cu ajutorul trainingurilor plătite de către companie. Datorăti dimensiunilor și succesului marilor companii, acestea își permit să le plătească angajaților astfel de sesiuni de perfecționare.

4. Tehnologie de vârf

Un alt beneficiu de care te‐ai bucura într‐o mare companie este abilitatea acesteia de a‐ți oferi echipamente de mai bună calitate, acces la cele mai noi tehnologii, precum și șansa de a întâlni experți și adviseri de top. 5. Responsabilități și posibilitatea de a călători Companiile mari se confruntă mai des cu probleme de amploare, cu bugete foarte generoase, iar angajații au responsabilități mai mari. Un alt avantaj pentru angajații care lucrează într‐o companie multinațională ține de oportunitatea de a călători sau de a fi relocați.

Dezavantajele cu care te confrunți într‐o companie mare

1. Lipsa împlinirii personale

Aceasta depinde foarte mult de personalitatea angajatului. Cu toate acestea, pentru ca o mare companie să poată funcționa, ea trebuie să fie structurată cu strictețe, pe multe niveluri de management, iar angajatul de la baza organigramei are un acces limitat la persoanele aflate către vârful acesteia. Acest aspect poate genera o lipsă a sentimentului de împlinire personală pentru angajații fără funcții de management.

2. Noile idei sunt acceptate cu mare dificultate

Schimbările se petrec foarte lent în multinaționale, din cauza dificultății de a le implementa la nivelul tuturor departamentelor. Uneori trebuie să treacă mai mulți ani până când o idee strălucită să poată fi acceptată, fapt ce poate fi extrem de frustrant pentru o persoană cu o mare capacitate de inovare.

3. Coeziunea socială

Într‐o companie mare este imposibil să‐ți cunoști toți colegii, iar legăturile personale cu aceștia sunt minime. Persoanele care apreciază climatul de grup unit și cel de strânsă prietenie între colegi pot privi o astfel de situație ca pe un mare dezavantaj.

Avantajele de a lucra într‐o companie mica

1. Poți influența compania în care lucrezi

Influența și efortul tău sunt vizibile și contribuie direct la succesul afacerii. Într‐o companie mică, eforturile tale sunt mult mai ușor recunoscute, fapt ce te poate motiva și îți poate crește stima de sine.

Însă și greșelile tale sunt mai ușor de sesizat.

2. Un mediu de lucru inovativ

Structura unei companii mici este de multe ori mai flexibilă decât cea a unei multinaționale. Schimbările pot fi implementate foarte rapid. Acesta este și motivul pentru care companiile mici sunt considerate ca fiind mai inovative și se adaptează mai ușor noilor oportunități.

3. Simți că faci parte dintr‐o mare familie

Acest avantaj nu este universal valabil, însă este mult mai des întâlnit în cazul companiilor mici decât în cazul celor mari. În companiile mici, prieteniile strânse sunt mult mai frecvent întâlnite, fapt ce motivează angajații și îi face mult mai eficienți în timpul rezolvării sarcinilor de echipă.

4. Succesul personal

Într‐o companie mică, angajații se confruntă cu o mai mare varietate de sarcini. Acest lucru are două avantaje. În primul rând, rezultatele muncii tale sunt mult mai ușor de observat. În al doilea rând, faptul că te ocupi de sarcini diferite te ajută să îți dai seama care dintre ele îți plac cu adevărat și care nu. Acest fapt poate reprezenta un bun start într‐o carieră pe care nu o bănuiai în urmă cu un an sau doi.

Dezavantajele de a munci într‐o companie mica

1. Mai puțină siguranță

Companiile mici nu sunt atât de bine poziționate pe piață ca multinaționalele, deci sunt mult mai vulnerabile decât acestea. Prin urmare, angajații nu pot fi niciodată siguri că vor lucra în același loc și peste doi sau trei ani.

2. Greșelile afectează întreaga companie

Lucrul într‐o companie mică presupune un alt tip de responsabilitate decât în cazul muncii într‐o multinațională. Greșelile personale de la locul de muncă sunt mult mai vizibile și au capacitatea de a afecta puternic întreaga firmă în care lucrezi.

3. Lipsa unor sarcini foarte clare

Din cauza lipsei unui mediu de lucru foarte bine structurat, uneori este greu să definești rolul pe care îl ai în cadrul companiei. Lipsa acestei clarități poate fi un mare dezavantaj pentru unele persoane.

Foto: shutterstock.com/YURALAITS ALBERT