Portugalia şi Spania au emis sâmbătă alerte din cauza vremii extrem de calde, înregistrând un val de căldură cu temperaturi care se apropie de recorduri în sudul Europei, relatează The Associated Press.

Portugalia a emis o alertă cod roşu de căldură extremă în peste jumătate din teritoriul ţării, unde temperaturile se apropiau de 46 de grade Celsius.

Articolul continua dupa recomandari

Cea mai mare temperatură înregistrată în Portugalia a fost de 47,4° C, în 2003.

Temperatura mare şi seceta au condus la izbucnirea mai multor incendii de vegetaţie în Portugalia.

Aproximativ 700 de pompieri şi zece avioane luptă împotriva celui mai important incendiu, care a distrus 1.000 de hectare în apropierea localităţii Monchique, în regiunea Algarve (sud).

”Este o situaţie foarte gravă, din cauza căldurii extreme”, a avertizat preşedintele portughez Marcelo Rebelo de Sousa.

Valul de căldură urma să atingă apogeul sâmbătă în Portugalia, cu 46°C în oraşul Setubal, în apropiere de Lisabona, potrivit institutului portughez pentru mare şi atmosferă (IPMA), scrie AFP.

Cu titlu comparativ, temperatura în Death Valley din California - unul dintre clee mai calde locuri de pe planetă - urma să atingă 48°C în acelaşi moment, potrivit site-ului american de previziuni meteorologice AccuWeather.

La Lisabona, parcurile de joacă au fost închise, iar publicul a fost invitat să-şi limiteze activităţile în exterior.

Primăria a decis de asemnea să deschidă centre de primire a persoanelor fără adăpost, pentru a le permite să se adăpostească de căldură.

Vineri, 16 staţii meteo din Portugalia au înregistrat temperaturi-record, la Alcacer do Sal, în apropiere de Setubal, cu 45,9°C.

Spania a emis, de asemenea, avertismente de caniculă în zone din sud, unde se preconiza ca temperaturile să atingă 45° C în oraşele Sevilla, Huelva, Badajoz şi Cordoba, scrie AP.

Recordul de temperatură al Spaniei, de 46,9° C, a fost înregistrat la Cordoba în iulie 2017.

Doi bărbaţi au murit vineri în Spania, din cauza caniculei, unul la Barcelona, iar celălalt în regiunea Murcia (sud-est), potrivit autorităţilor spaniole.

Masa de aer cald aflată la originea caniculei provine din Africa şi aduce praf din Deşertul Sahara, care face cerul să pară galben închis sau portocaliu în anumite locuri.

CÂINI ÎNCĂLŢAŢI ÎN AUSTRIA

Pe de altă parte, câini de poliţie însărcinaţi să asigure securitatea unui turneu de volei pe plajă, aduşi să patruleze pe suprafeţe fierbinţi, au fost încălţaţi cu încălţări speciale, menite să le apere labele, a anunţat poliţia, relatează AFP.

Mercurul urma să urce sâmbătă până la 34°C la Viena, însă temperatura suprafeţelor expuse la soare poate depăşi cu uşurinţă 50°C, a relevat poliţia.

ASFALT TOPIT ÎN OLANDA

Autorităţile din Olanda au închis anumite porţiuni ale unor austrăzi, deoarece asfaltul a început să se topească sub soarele arzător.

În centrul ţării, municipalitatea din Zwolle a procedat de vineri la o tăiere a unor crengi a peste 100 de plopi, care riscă să se rupă brusc din cauza căldurii şi să creeze situaţii periculoase, a anunţat postul public NOS.

ALERTĂ SANITARĂ ÎN ITALIA

La fel ca în Franţa, sâmbătă este o zi neagră” pe drumuri în Italia, din cauza unei circulaţii auto masive, şoferii riscând să rămână blocaţi în trafic sub un soare de plumb în nord, şi să înfrunte furtuni violente, grindină şi ploi torenţiale după-amiaza în sud.

În Lazio, regiunea Romei, valuri de căldură au ucis aproximativ 7.700 de oameni din 2000, potrivit unui raport al asociaţiei pentru apărarea mediului Legambiente.

RĂCOARE ÎN SUEDIA

După cea mai caldă lună iulie din ultimii 250 de ani şi o serie de incendii, averse au răcorit cea mai mare parte a teritoriului suedez sâmbătă.

Mercurul a coborât la temperaturi normale în acest anotimp, între 20 şi 25 de grade Celsius, potrivit institutului meteorologic suedez.