Zilele de iarnă adevărată la munte au adus bucurie turiştilor şi profituri hotelierilor. Administratorii domeniilor schiabile abia au făcut faţă aglomeraţiei de pe pârtii. Centrele de închirieri echipamente s-au luptat să recupereze pierderile după un sezon în care au dus dorul zăpezii, dar mai ales al încasărilor.

Chiar dacă pârtiile au fost pline, aglomeraţia nu i-a deranjat pe cei care au dus dorul schiurilor.

Articolul continua dupa recomandari

În Poiana Braşov au fost două grade celsius la prânz. Suficiente cât să încingă atmosfera chiar şi la baza pârtiei. Cei neantrenaţi pentru sporturile de iarnă şi-au găsit alte metode de relaxare.

De vremea excelentă s-au bucurat şi turiştii care au ales pârtiile din munţii Şureanu. Un turist, de exemplu, a găsit o metodă inedită de a se da pe pârtie. Şi-a instalat bicicleta pe o pereche de schiuri.

Numărul mare de turişti le-a adus provocări pe măsură salvatorilor montani. Zilnic au loc accidentări pe pârtie. 

Ştefan Simileac, salvator montan: Trebuie luat un instructor şi instructorul îi va explica tot ce înseamnă baza schiului, regulile pe pârtie.

Încântaţi de valul de turişti au fost însă operatorii din turism. Profiturile lor s-au rotunjit în câteva zile.

Cristina Frentu, administrator Centru de închiriere echipament: Din păcate, anul acesta copiii nu mai beneficiază de vestita vacanţă de iarnă, lucru care ne-a afectat şi pe noi în pe care îl întreprindem, dar şi operatorii din turism pentru cazare.

Un echipament complet de schi s-a închiriat cu 25 de lei, la fel şi o pereche de patine, de exemplu. Săniile s-au închiriat cu 10 lei fiecare.

Nu la fel de distractiv a fost drumul spre casă. Pentru cei care şi-au încheiat vacanţa la munte, DN1 a însemnat testul răbdării. Cozile de maşini pe sensul spre Capitală s-au întins, încă de la prânz, pe kilometri întregi.