"Potcovitul" este o meserie pe cale de dispariţie la noi în ţară, dar extrem de profitabilă în Franţa! Deşi de cele mai multe ori potcovitul cailor se face incorect, la noi sunt puţini proprietarii care aleg să îşi ducă animalele la un specialist. Iar specialiştii sunt oricum puţini. Este motivul pentru care la Cluj s-a înfiinţat prima şcoală de potcovit din România.

Charles are 26 de ani şi a venit la Cluj tocmai din Franţa să predea ceea ce ştie să facă cel mai bine - să potcovească un cal.

Articolul continua dupa recomandari

Mi-am dorit să devin potcovar pentru că părinţii mei au avut un centru ecvestru. Am decis să lucrez alături de ei dar să fac ceva profitabil. Tocmai de aceea am decis să devin potcovar - Charles

Ca el sunt tot mai puţini la noi în ţară. Iar asta afectează şi performanţele unui cal. Fie că vorbim de cel de cursă lungă, fie că vorbim de cel din gospodărie. De altfel, medicii specialişti au descoperit şi câteva greşeli pe care potcovarii le fac.

Şi ,cum studenţii au fost interesaţi de curs, universitatea a decis să dubleze numărul de locuri. De la 10 la 20.

În satele din România, în schimb, potcovitul se face tot în gospodarie. Nea Viorel are 74 de ani şi de când se ştie îşi îngrijeşte singur calul. Pe „Mişu" îl are de 16 ani. Îl potcoveşte singur sau ajutat de alţi vecini.

Costul unei potcoviri se ridică în România la 50 de euro, spre deosebire de Franţa unde este între 80 şi 150 de euro, în funcţie de complexitate.