Crăciunul bate la uşă, iar tot mai mulţi români îşi doresc să fie personaje principale într-un cadru de poveste. Pentru fotografi, cererea e atât de mare, încât şedinţele cu decorul de iarnă au început deja. Anul acesta, le vin în ajutor atelierele de croitorie care pun la dispoziţia clienţilor haine special create pentru întreaga familie.

Elena şi David, doi copii de un an, respectiv patru ani, ascultă cu sfinţenie instrucţiunile fotografului. O mulţime de cadouri şi luminiţe, dar şi spiriduşii lui Moş Crăciun sunt cadrul perfect pentru familile care vor să păstreze o amintire de sărbători.

Articolul continua dupa recomandari

Iar ofertele fotografilor au umplut internetul cu cinci săptămâni înaintea Crăciunului. Costul unei astfel de şedinţe foto porneşte de la 350 de lei şi poate ajunge până la 750 de lei.

Astfel, în doar cinci minute, orice model dorit de client prinde culoare şi la propriu, şi la figurat. Imprimeurile cu reni şi Moş Crăciun sunt cele mai căutate, iar hainele personalizate ajung în toată ţara.

Preţurile pornesc de la 50 de lei şi pot ajunge la 200 de lei în cazul unui set pentru întreaga familie. Comenzile au început să curgă încă din luna septembrie. Tocmai pentru ca fotografii să predea la timp albumul atît de dorit.