Clădirea, lăsată de izbelişte ani la rând, ar putea fi în sfârşit reabilitată. Monumentul istoric a fost plasat de la o autoritate la alta, timp în care reparaţiile au fost amânate, iar locul s-a degradat. Acum, autorităţile promit că lucrurile se vor schimba. Până la sfârşitul anului vor începe lucrările de restaurare. Sunt absolut necesare, deoarece cazinoul este de nerecunoscut, spun turiştii.

 Din simbolul oraşului a mai rămas doar o umbră. Monumentul este o ruină: vitraliile sunt sparte, iar tencuiala a căzut. Ca o minge de ping pong, clădirea a fost plasată între autorităţile locale, cele centrale şi Compania Naţională de Investiţii.

Articolul continua dupa recomandari

Decebal Fagadau, primar: In ultimii trei ani cazinolul a trecut de la extaz la agonie. Au avut loc trei licitatii organizate realizate de Compania Nationala de Investitii. Toate trei contestate. Toate trei anulate.

Doina Pauleanu, director Muzeul de Arta Cta: Aceasta cladire se degradeaza ca orice cladire de care nimeni nu a avut grija. Valurile lovesc la baza cazinoului si este firesc ca, din cand in cand, sa fie nevoie de intarirea acestui taluz ca si intregul zid

Prima etapă - conservarea, înainte de restaurare - este aproape gata.

Decebal Fagadau, primar: Astazi cazionul este in siguranta, iarna asta nu a mai produs degradari ca iernile trecute. Mai avem foarte putine lucruri de facut.

De exemplu, candelabrele trebuie demontate cu grijă pentru a putea fi realizate replici, iar jgheaburile de ploaie trebuie curăţate. Apoi, va urma procesul de reabilitare.

In timp ce Compania Nationala de Investitii va actualiza documentatia necesara pentru interventie, Consiliul local va trebui sa faca trei pasi, sa racordeze cladirea la utilitati, sa sistematizeze terenul si sa puna in siguranta taluzul.

Noua licitaţie este preconizată pentru luna mai. Dacă nu va fi anulată şi de această dată, până la sfârşitul anului vor începe şi lucrările de restaurare.

Ultima reparaţie majoră a cazinoului din Constanţa a fost făcută în urmă cu 30 de ani.