O ipoteză revoltătoare a stârnit controverse în Harghita. Autorităţile locale ar fi cerut uciderea ursului care a atacat o turistă, în weekend, după ce aceasta l-a ademenit cu mâncare pentru o fotografie. Ursul Şoni e însă preferatul turiştilor, dar şi al localnicilor, care s-au arătat indignaţi de măsură.

Ursul Şoni a fost surprins în imagini de mai multe ori şi aproape de fiecare dată a decis să se îndepărteze de cei care îl filmau. Trăieşte în pădurile din jurul lacului Sfânta Ana de aproape trei ani şi este obişnuit cu oamenii care îi ies în cale în fiecare zi.

Articolul continua dupa recomandari

Vineri, o turistă din Budapesta a fost însă rănită la picior. Femeia ar fi hrănit animalul ca să-şi facă lângă el o fotografie. Reprezentanţii Consiliului Judeţean Harghita au cerut măsuri drastice ministrului Mediului. 

Borboly Csaba, Consiliul Judeţean Harghita: "Asociaţia de vânătoare a depus solicitarea ca ursul să fie extras sau relocat. Nu este adevărat că doamna făcea selfie, nici nu are telefon cu cameră video. Este adevărat însă că mulţi au făcut selfie în aceste zile. Acest urs, numai săptămâna trecută a rănit trei oameni."

Varianta uciderii ursului a stârnit revoltă în rândul iubitorilor de animale.

Prezent la o conferinţă la Braşov, Ministrul Mediului nu a ştiu exact cum s-a petrecut incidentul de săptămâna trecută, dar a declarat că problema o preocupă. A cerut ajutorul statelor membre UE şi ar fi oferit chiar spre adopţie urşii noştri, dar nimeni nu s-a arătat interesat. Pentru Şoni, soluţia propusă este relocarea, iar documentele vor fi gata în câteva zile, spune ea. 

Anul trecut, o familie abia a scăpat din încurcătură. Oamenii s-au apropiat prea mult cu barca de un pui de urs pe care mama lui a sărit să-l apere.

Potrivit unui proiect de lege, jandarmii montani ar urma să fie înzestraţi cu arme cu tranchilizant pentru a putea interveni în astfel de situaţii periculoase.

Turiştii sunt şi ei rugaţi să nu mai hrănească animalele sălbatice.