Mulţi români visează la o casă de vacanţă, pe malul mării, să se trezească cu cel mai frumos răsărit şi îşi petreacă ziua ascultând sunetul valurilor.

Turiştii care vin pe litoral visează cu ochii deschişi la ziua în care vor avea o locuinţă de vacanţă aici.

Articolul continua dupa recomandari

Marea aproape, preţuri accesibile, dar muncă multă

Cei care vor să fie treziţi în fiecare dimineaţă de sunetul valurilor trebuie să scoată mai mulţi bani din buzunar. În Mamaia, o garsonieră de 45 de metri pătraţi porneşte de la 50.000 de euro, un apartament cu 2 camere costă 70.000 de euro, iar la 3 camere prețul sare de 110.000 de euro. 

"Ai spaţiu, ai libertate, n-ai treabă cu vecinii de sub tine. Dezavantajele: mult de muncă", spune Vasile Bucureșteanu, proprietar.

Casele de vacanţă la mare, o afacere profitabilă

Un astfel de apartament, cu privelişte către mare, poate fi transformat foarte uşor într-un business foarte profitabil. Aşa a gândit şi un dezvoltator imobiliar. A venit de la munte, să facă afaceri pe litoral. 

"În primul rând, pentru investiţie, în al doilea rând pentru o casă de vacanţă, pentru familie, pentru peisajul care este pe litoralul românesc", a precizat Viorel Vasilescu.

În timpul verii, o garsonieră se închiriază cu 200 de euro, iar apartamente între 300 si 400 de euro, pe noapte.

Casele de vacanţă pe litoralul românesc, dorite şi de străini

Un sfert dintre proprietarii apartamentelor din noile ansambluri rezidenţiale sunt străini. Vin din  Anglia, Franţa, sau Suedia, pentru a-şi petrece câteva săptămâni pe an, la Marea Negră. 

"Crema vânzărilor în imobiliare o ia, ca de obicei, staţiunea Mamaia, şi, în special, partea de nord a staţiunii, zona de cluburi, unde preţul pe metrul pătrat a sărit în ultima vreme la 1.500 de euro plus tva", spune Marius Coman, agent imobiliar.

Staţiunea este urmată de Eforie Nord, în timp ce staţiunile din sud nu sunt încă la fel de căutate, spun agenţii imobiliari.