Casa de Ajutor Reciproc este varianta perfectă pentru cei care au nevoie de bani, dar nu sunt dispuşi să aştepte până când băncile le vor aproba dosarele şi nici nu sunt dornici să plătească dobânzi mai mari. Prin CAR pot obţine mii de lei pe loc, pe care îi vor restitui în rate fixe şi la dobânzi mult mai mici. Dar, ca orice creditare, şi în cazul CAR-ului există anumite condiţii şi capcane.

În anii '70, România comunistă se bucura de rulajul banilor din Casele de Ajutor Reciproc. De cinci decenii, moda CAR rezistă. Astăzi, avem peste 400 de asociaţii în toată ţara, cu peste 10.000 de membri care cer împrumuturi pe bandă rulantă.

Articolul continua dupa recomandari

Doamna Viorica are 60 de ani şi a muncit trei decenii într-o fabrică de ţesături. Dintotdeauna a apelat la casa de ajutor reciproc, pentru că, spune ea, băncile au condiţii mult mai aspre. 

Astăzi, a luat un nou împrumut, de 4.800 de lei. Spre deosebire de bănci, unde analiza dosarului durează zile, săptămâni sau chiar luni, la CAR, împrumutul se acordă pe loc. Dobânda lunară este cuprinsă între 0,01% şi 1,25%, în timp ce la o bancă aceasta poate depăşi chiar şi pragul de 8%. Iar dacă se întârzie cu plata, penalizarea este de 0,01% pe zi, faţă de 1% pe lună, cât aplică unele bănci. Stelian Enache, preşedinte CAR: "Aceşti bani vin din cotizaţiile oamenilor ca membri şi din fondul social pe care îl depune pentru a merge cursul de împrumuturi în tot sistemul."

Împrumuturile care se acordă sunt cuprinse între 500 şi 15.000 de lei, cu dobândă şi rată fixă. Dar nu oricine poate apela la CAR. Doar pensionarii şi rudele lor au dreptul să ia împrumuturi cu dobândă mică. Atenţie, însă, la condiţii. 

Şi mai ales atenţie la capcanele întinse de instituţiile financiare nebancare care folosesc denumirea de CAR, dar aplică dobânzi mari şi cer un girant sau chiar ipotecă.