Spălatul corect pe mâini ne poate feri de peste 200 de boli! Tocmai de aceea autorităţile lansează, de mâine, o campanie de amploare în toate şcolile şi grădiniţele din Capitală. Zeci de mii de elevi vor învăţa cât de important este spălatul pe mâini, dar şi cum să facem asta corect.

Încă de mâine, angajaţii Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti vor merge în faţa elevilor din clasele 0-4 pentru a le povesti cât de important este spălatul pe mâini. 

Articolul continua dupa recomandari

Această campanie va dura două luni, adică se va încheia pe 15 decembrie, iar în acest timp 120 de mii de copii vor fi instruiţi din 188 de unităţi şcolare din învăţământul primar, dar şi din 162 de grădiniţe. 

În acest context, medicii ne reamintesc că cele mai multe infecţii sunt răspândite prin intermediul mâinilor murdare, iar specialiştii de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii susţin că riscul îmbolnăvirii ar scădea cu 47% dacă ne-am spăla corect pe mâini.