Caz misterios în Iaşi, unde o bucată uriaşă de gheaţă a căzut din cer. A fost atât de grea încât a distrus acoperişul unui solar. Proprietarul s-a ferit la timp de proiectil, dar a fost şocat să vadă că blocul de gheaţă are culoarea albastră. A trimis astfel o mostră la Facultatea de Fizică din Iaşi, pentru a lămuri misterul. Specialiştii au deja o ipoteză.

Când bucata enormă de gheaţă a găurit tavanul solarului în care Petru Macarie se afla la lucru, bărbatul a răsuflat mai întâi uşurat că a rămas în viaţă. Deşi a montat cea mai groasă folie protectoare de pe piaţă, proiectilul a trecut cu uşurinţă prin ea. 

Articolul continua dupa recomandari

Petru Macarie, proprietarul serei - Lucram aici si un zgomot puternic... Am zis: Bai ce se intampla aici, se darama solarul? Si cand ma uit, vad bucati de gheata!

Folia serei in care a cazut bucuata de gheata a fost schimbata in urma cu doua saptamani cu una mai groasa si mult mai rezistenta. Acum, legumicultorul trebuie sa o repare si sa suporte singur pagubele.

Blocul de gheaţă, spart în mai multe bucăţi, avea o pronunţată culoare albastră. 

Silviu Gurlui, profesor la Facultatea de Fizica din Iași - Este prima data cand am inregistrat asa ceva si recunosc ca am fost uimit spre speriat pentru ca nu am vazut asa ceva niciodata.

Pentru a lămuri misterul, bărbatul a trimis un fragment la Facultatea de Fizică din Iaşi.

Specialiştii din aviaţie vin cu o ipoteză

Vasile Stoicea, directorul de Operaţiuni Aeroportuare Iaşi - Apa albastră este folosită de obicei la toaleta aeronavei. Câteodată se mai acumulează gheaţa la gura de evacuare unde se face vidanjarea şi se poate despinde acea bucată de gheaţă.

Apa se poate acumula în afara carcasei avionului atunci când gura de evacuare a toaletei nu se închide complet. La altitudini mari, apa colorată în albastru de la substanţele odorizante, îngeaţă şi se poate desprinde.

Cercetătorii din Iaşi nu exclud însă nici o altă variantă.

Silviu Gurlui, profesor la Facultatea de Fizica din Iași - Ca fenomen natural ar putea sa fie un fenomen de crestere a unei formatiuni de gheata prin deplasarea fluxului de aer de jos in sus. In anumite conditii se pot forma bucati de gheata foarte mari.

Petru Macarie, proprietarul serei - Avion, nu!  Asta e de la Perseide, e ceva cosmic, nu e de la un rest de avion.

De Perseide, Pământul este bombradat de o ploaie de meteoriţi care oferă pe cer spectacolul stelelor căzătoare. În Iaşi, vara trecută, un astfel de meteorit, care a explodat deasupra oraşului, a provocat un zgomot asurzitor.

Cercetătorii au stabilit că meteoritul avea cel puţin 8 kilograme, iar puterea exploziei a echivalat cu cea a 400 de kilograme de dinamită.