Mai mulţi fermieri protestează, joi, în faţa Guvernului şi cer demisia ministrului Agriculturii, Achim Irimescu şi a directorului general al APIA, Nicolae Horumbă, nemulţumiţi de faptul că nu au primit subvenţiile în valoare de aproximativ 360 de milioane de euro, bani care vin din fonduri europene.

Fermierii au intrat în greva foamei după ce Ministerul Agriculturii nu şi-a onorat promisiunea de a plăti până la data de 15 august subvenţiile pentru animale în valoare de aproximativ 360 de milioane de euro din fonduri europene. Este vorba despre subvenţia pe cap de animal, sprijinul cuplat la ovine şi bovine şi un sprijin care se acordă pe tona de lapte vândut.

Articolul continua dupa recomandari

“Am început protestul pe 1 august şi l-am întrerupt după trei zile pentru că ni s-a promis că vom primi până pe data de 15 august 95% din bani. Acum suntem din nou în greva foamei. Este vorba despre subvenţii pentru crescătorii de animale în valoare de vreo 360 de milioane de euro, bani care vin, în marea lor majoritate, de la Bruxelles. Sunt sisteme de subvenţii europene create pe vremea când era comisar domnul Dacian Cioloş. Acum a venit dânsul aici, a preluat frâiele şi uite că nu merge treaba”, a declarat fermierul Costel Caraş, preşedintele Sindicatului Crescătorilor de Taurine din România.