Brazii de Crăciun din Oradea nu sfârşesc laolaltă cu gunoaiele menajere! Ei sunt recuperaţi de lucrătorii de la Salubritate şi duşi într-un loc în care pomii devin compost. Acest tip de îngrăşământ natural este perfect pentru flori, spun cunoscătorii.

Pentru început, lucrătorii Serviciului de Salubritate selecţionează brazii de restul deşeurilor menajere.

Articolul continua dupa recomandari

Paul Teofil: Sunt cinci maşini, 3 platforme cu două tractoare şi au sectoarele lor stabilite în oraş  in perioada asta adunăm în fiecare zi, fiecare utilaj are pe sectorul lui 

Aproximatix 1000 de kilograme de brazi sunt adunaţi zilnic pe străzile din Oradea. La staţia de sortare, sunt triaţi şi introduşi în maşina de tocat.

Marcu Ioan, angajat serviciu de salubritate: Verificăm, ne uităm să nu fie globuri, să nu fie sticle

Apoi, printr-o reţetă proprie, firma de reciclare obține îngrăşământ pentru flori, natural, ecologic, pe care îl vinde mai apoi în magazine. Ajuns în magazine și florării, compostul este apreciat de cunoscători.

Ideea afacerii de reciclare a brazilor cât şi a produselor vegetale este una profitabilă. Doar anul trecut au fost vândute 630 de tone de compost.