Cele care s-au şcolit au plecat în străinătate, imediat după ce au obţiut calificarea. Părinţii sunt disperaţi din cauză că nu găsesc bone specializate. Apelează la femei care nu au avut niciodată grijă de un copil. Internetul e plin de oferte, iar cazurile cu bebeluşi bătuţi, sunt tot mai multe.

Ţipete, bătăi şi clipe de care nu mai vor să-şi aducă aminte. Prin asta au trecut mulţi copii lăsaţi în grija bonelor. Cele mai multe, găsite pe internet.

Articolul continua dupa recomandari

O bonă autorizată are însă nevoie de un întreg dosar de certificări. De la cursuri de prim ajutor, până la nutriţie.

Salariul pe care îl cer femeile necalificate, pentru 8 ore de muncă, ajunge la 2000 de lei. 

Georgiana caută de mai bine de două luni o bonă pentru cei doi copii. Are nevoie de ajutor 4 ore pe zi, însă nu a reuşit să găsească persoana potrivită.

Aşa că părinţii aduc bone din străinătate. Filipinezele sunt cele mai căute. Magda are o firmă de recrutăre, iar în ultimii 5 ani a avut peste 400 de cereri.

Însă aducerea unei bone din Filipine durează între 3 şi 4 luni de zile.

Pe lângă formalităţile care pot depăşi 3500 de euro, angajatorul trebuie să îi ofere cazare, masă, o zi liberă pe săptămână, iar la doi ani să îi asigure un bilet dus-întors acasă.

Pe de altă parte, organizaţiile non-guvernamentale oferă cursuri de calificare. Cruce Roşie a instruit în ultimii 5 ani peste 90 de femei. 

Mai mult de jumătate din bonele calificate în România părăsesc ţara. Afară ajung să câştige de 3 ori mai mult - aproape 1500 de euro. 

Legea bonelor, deşi se lucrează la ea încă din 2014, abia a ieşit din dezbatere publică.

Odată adoptată ar putea să rezolve o mare parte din probleme, însă nu ştim când o vor adopta parlamentarii.

Legea oferă un cadru legislativ, dar înăspreşte condiţiile. Bonele vor avea nevoie de calificare, de cazier curat şi analize la zi. Asta însemană, până la urmă, bani mai mulţi cheltuiţi.