Black Friday 2018 se apropie cu paşi repezi, cu reduceri şi ofertele la diferite produse, începând cu perioada 16-30 noiembrie 2018.

Pentru a profita la maxim de scăderile de preţuri, dar şi pentru a ne feri de unele înşelăciuni, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a realizat un ghid pentru consumatori. 

Articolul continua dupa recomandari

Black Friday 2018. Preţul să fie afişat clar, în lei

Indiferent că este vorba de un magazin online sau de unul clasic, prețul trebuie întotdeauna afișat clar, lizibil, în lei și cu toate taxele incluse (TVA și alte taxe suplimentare, dacă este cazul), informează ANPC.

Black Friday 2018. Reguli privind reducerile de preț

Preţul redus trebuie să fie inferior preţului de referinţă. Preţul de referinţă reprezintă cel mai scăzut preţ practicat în acelaşi spaţiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de data aplicării preţului redus.

Orice anunţ de reducere de preţ exprimată în valoare absolută sau în procent trebuie efectuat vizibil, lizibil şi fără echivoc pentru fiecare produs sau grupă de produse identice fie prin menţionarea noului preţ lângă preţul anterior, barat, fie prin menţiunile „preţ nou", „preţ vechi" lângă sumele corespunzătoare, sau prin menţionarea procentului de reducere şi a preţului nou care apare lângă preţul anterior, barat.

Black Friday 2018. Plata produsului cumpărat la reducere

Pentru magazinele clasice, contractul este considerat a fi încheiat în momentul în care plătești și primești produsul. În cazul magazinelor online, contractul este considerat a fi încheiat în momentul confirmării, pe suport durabil, de către profesionist, a acceptării comenzii tale.

Black Friday 2018. Anularea unui produs cumpărat

În cazul magazinelor clasice, legea NU îți dă dreptul de a renunța la contract. Odată achiziționat un produs, acesta nu mai poate fi înlocuit sau contravaloarea acestuia să-ți fie rambursată decât dacă este defect, aplicându-se aici regulile privind garanțiile.

Pentru magazinele online, legea stabilește un termen de 14 zile calendaristice de la momentul primirii produsului în care poți renunța la achiziție, fără a oferi vreun motiv și fără costuri suplimentare. Dacă vânzătorul nu trimite un curier pentru ridicarea produsului, va trebui să plătești tu returul.

Black Friday 2018. Returnarea banilor

Comerciantul este obligat să-ți ramburseze prețul plătit (inclusiv costurile de livrare a produsului la tine) în termen de maxim 14 zile de la momentul în care ai renunțat la contract.

Totuşi, există anumite cazuri în care nu te poți retrage din contract, cum ar fi pentru produsele care sunt realizate după specificațiile tale sau înregistrările audio, video ori programele informatice.

Profesionistul poate reține, în anumite cazuri, din prețul plătit de tine valoarea diminuată a produselor în cazul în care ai folosit produsul mai mult decât pentru a-i testa funcționalitatea.

Black Friday 2018. Primirea comenzii

Comerciantul trebuie să-și îndeplinească obligațiile contractuale în termen de cel mult 30 de zile de la data la care ai transmis comanda sau într-un termen mai scurt care ți-a fost comunicat. Dacă vânzătorul nu a livrat produsele în termenul stabilit, trebuie să îi soliciți să livreze cat mai repede posibil. În cazul în care livrarea nu se face nici în termenul suplimentar, ai dreptul să soliciți banii înapoi în termen de 7 zile.

Black Friday 2018. Produsul este lovit sau distrus

Dacă produsul ajunge la tine deteriorat sau distrus vânzătorul este cel care suportă pierderea. Poți solicita în acest caz un nou produs sau poți renunța la contract.

Prin urmare, ai dreptul de a verifica, la momentul primirii coletului, dacă produsul din interior este în cea mai bună stare, astfel încât ulterior să nu existe probleme, chiar dacă există unii comercianți care nu permit acest lucru.

Black Friday 2018. Garanția

Regulile privind garanțiile se aplică indiferent de modul în care sunt achiziționate produsele și de prețul acestora, online, din magazinul clasic, la preț redus sau la preț întreg.

Legea 449/2003 este cea care reglementează garanțiile produselor. De fapt, stabilește că există două tipuri: garanția legală de conformitate și garanția comercială, care pot coexista pentru un singur produs.

Garanția legală se aplică pentru orice produs comercializat (cu anumite excepții, clar stabilite). În momentul în care un produs îți este vândut, beneficiezi de garanția legală, fără ca garanția să fi fost oferită de cineva anume, ci numai în temeiul legii. Garanția legală este de doi ani, dar, pentru produse a căror durată de viață este mai mică de 2 ani, poate fi redusă la durata medie de utilizare a produsului, atât timp cât ești informat despre acest lucru. Garanția legală este responsabilitatea vânzătorului, la fel, în temeiul legii.

Garanția comercială este cea care "se dă" suplimentar. Este ceva în plus față de garanția legală și nu aduce atingere acesteia. O poate da atât producătorul, cât și vânzătorul. Garanția comercială poate îmbrăca orice formă: o durată de timp mai mare, rambursarea direct a sumei plătite în cazul apariției unui defect etc. Dar nu poate înlocui și nu anulează garanția legală.

Black Friday 2018. Produsul comandat se strică la scurt timp după comandă

Ai dreptul la repararea, înlocuirea, restituirea contravalorii sau reducerea corespunzătoare a prețului în cazul în care produsul este defect sau nu respectă specificațiile.

Ca regulă, inițial, poți alege între reparare și înlocuire, dar vânzătorul se poate opune măsurii alese dacă are costuri mai mari pentru punerea în practică a acesteia în comparație cu cealaltă. De aceea, în practică, repararea este prima măsură care se ia de pentru a asigura funcționalitatea produsului.

Înlocuirea poate interveni în cazul în produsul nu mai poate fi reparat și se va face numai cu un produs identic.

În ceea ce privește produsele de folosință îndelungată, cum ar fi dispozitivele electronice, dacă, în cursul perioadei de garanție, totalul intervalelor în care produsul nu a funcționat din cauza defectelor depășește 10% din respectiva perioadă de garanție, poți solicita înlocuirea sau o rambursare a prețului.

Black Friday 2018. Anularea contractului

Anularea contractului poate interveni în trei cazuri:

- nu ai beneficiat nici de repararea, nici de înlocuirea produsului.
- vânzătorul nu a luat măsura reparatorie într-o perioadă de timp rezonabilă.
- vânzătorul nu a luat măsura reparatorie într-un termen de 15 zile, fără inconveniente semnificative pentru tine.

Anularea contractului are ca efect punerea părților în situația anterioară contractului. Prin urmare, vei primi suma plătită pentru produs, iar comerciantul produsul înapoi.

Black Friday 2018. Pentru orice problemă contatează vânzătorul

Ce este foarte important, chiar dacă în practică ți se spune să iei legătura direct cu service-ul în cazul unui defect, responsabilitatea va aparține întotdeauna vânzătorului, potrivit legii. Nu ai niciun fel de contract încheiat cu service-ul, iar acesta nu poate fi tras la răspundere pentru nerespectarea regulilor privind garanția. Prin urmare, chiar dacă mergi tu la service cu produsul, informează întotdeauna vânzătorul despre problemele apărute.

Black Friday 2018. Sfaturi pentru cumpărători

- Fă o listă cu produsele pe care dorești să le achiziționezi și cu prețurile actuale ale acestora. Acest lucru te va ajuta să eviți falsele reduceri de prețuri, de exemplu atunci când comercianții măresc prețul și aplică procentul de reducere la prețul astfel majorat.

- Verifică cu atenție modul în care este afișată reducerea pe site sau pe eticheta produsului.

- Nu cădea în capcana ofertelor care anunță mari reduceri de prețuri doar pentru a te atrage să intri în magazin.

- În cazul în care comanzi online, verifică, înainte de a trimite comanda, dacă prețul fiecărui produs din coșul de cumpărături este același cu prețul redus indicat atunci când ai ales produsul.

- Utilizează cardul pentru a face plata. În unele situații, precum cazurile de fraudă, dacă ai plătit prin card, poți utiliza procedura refuzului la plată pentru a-ți recupera suma plătită - în principiu, în cel mult 30 de zile de la data plății. Contactează-ți banca pentru a afla mai multe amănunte.

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook