O lege incompletă face ca bicicliştii şi căruţaşii prinşi băuţi pe drumurile publice să nu poată fi obligaţi la testarea cu aparatul etilotest. Codul rutier nu prevede nicio sancţiune pentru conducătorii pe două roţi care refuză testele pentru băutură, asta cu toate că amenzile sunt usturătoare, iar în cazul căruţaşilor se poate ajunge inclusiv la confiscarea atelajului. Agenţii trag un semnal de alarmă şi cer completarea legii, în condiţiile în care numărul accidentelor rutiere în care sunt implicaţi biciclişti a crescut considerabil în ultima perioadă. În fiecare an, în accidente rutiere îşi pierd viaţa până la 200 de biciclişti.

Acest biciclist era în pragul comei alcoolice. A fost prins de poliţişti şi testat după ce a fost la un pas să fie spulberat pe un drum naţional din Teleorman. Nici el nu mai ştia exact cât a băut înainte să se urce pe bicicleta. A fost însă un caz fericit, spun agenţii rutieri. Tragedia a fost evitată, iar bărbatul a acceptat de bună voie să sufle în fiolă. În caz contrar.

Articolul continua dupa recomandari

Dacă omul refuză testarea nu se pot lua măsuri. Trebuie să ai o probă concretă, rezultatul unui test. În legislaţie nu este prevăzută situaţia în care conducatorul unui vehicul este prins băut sau refuză să sufle în etilotest - Daniel Vădescu, agent Brigada Poliției Rutiere București

La câţiva kilometri de Bucureşti, bicicletele par soluţia ideală pentru cei care spun că beau un pahar cu alcool alături de prieteni, apoi pleacă la drum.

Codul rutier spune clar că bicicliştii şi căruţaşii nu au voie să circule sub influenţa alcoolului sau a drogurilor. Însă doar în cazul în care acceptă să fie testaţi pot fi amedaţi cu până la 1160 de lei. Refuzul nu este sancţionat ca în cazul şoferilor, care riscă dosar penal.

"Bicicliştii nu au voie să circule în timp ce se află sub influenţa băuturilor alcoolice, a produselor ori substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora. În caz contrar, pot fi amendaţi cu sume cuprinse între 870 de lei şi 1160 de lei"

Polițiștii sunt puși în situația de a-și exercita capacitățile de negociere cu bicilistul sau căruțașul. Au fost de mai multe ori modificări care au făcut obiectul unor inițiative legislative. Dar pentru faptul ca ele conțineau și alte prevederi referitoare la suspendarea dreptului de a conduce pe drumurile publice, parlamentarii au respins în bloc - Cosmin Andreica, Sindicatul Europol

Anual, în accidente rutiere îşi pierd viaţa între 150 şi 200 de biciclişti.