Un bărbat în vârstă de 58 de ani, șofer pe o automacara, a murit miercuri seara după ce vehiculul pe care îl conducea s-a răsturnat la intrarea în orașul Iași, pe drumul dinspre Vaslui.

Șoferul a pierdut controlul asupra mastodontului, pe drumul dintre Vaslui și Iași, moment în care s-a răsturnat pe șosea. Impactul a fost fatal.

Articolul continua dupa recomandari

Bărbatul a rămas încarcerat în maşină, fiind găsit mort de către membrii echipajelor medicale de urgenţă care au sosit la faţa locului.

Poliția municipiului Iași: În jurul orei 21.30, am fost sesizaţi despre un accident rutier, produs pe şoseaua Bucium, soldat cu victime omeneşti. Din primele cercetări efectuate, s-a constatat faptul că un bărbat, de 58 de ani, în timp ce conducea o automacara, dinspre Vaslui către Iaşi, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, răsturnându-se. În urma accidentului, conducătorul auto a decedat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, iar cercetările continuă

Circulația a fost blocată timp de câteva zeci de minute, pe ambele sensuri de mers, informează news.ro.