Staţiunea Băile Herculane, vestită pentru apele sale termale, se prăbuşeşte bucată cu bucată. Tavanul unuia dintre imobilele-simbol ale staţiunii a început să cadă din cauza zăpezii şi a infiltraţiilor. Victimă a nepăsării autorităţilor, clădirea se află într-un stadiu avansat de degradare. 

Cândva o bijuterie arhitecturală, clădirea este acum o ruină. Zidurile sunt gata să se prăbuşească, ornamentele au căzut, pereţii sunt distruşi de igrasie, iar tavanul abia mai rezistă. Imobilul are un statut juridic incert și, aparent, nu se poate face nimic. 

Articolul continua dupa recomandari

Cei doi proprietari ai terenului cu o valoare inestimabilă nu şi-au dat acordul pentru reabilitarea clădirii, susţine Primăria din Băile Herculane.

Au fost propuse două modalități de soluționare, fie prin achiziționarea terenului de către Primărie, fie prin expropriere. (...) Niciuna dintre aceste soluții nu a putut fi pusă în practică, transmite un comunicat al Ministerului Culturii.

Pentru turiștii care vin la Băile Herculane, starea deplorabilă în care au ajuns clădirile de patrimoniu este o privelişte deloc plăcută.  

De un deceniu, acest loc binecuvântat cu ape miraculoase s-a degradat în fiecare zi. Dacă nu vor fi luate măsuri urgente, clădirea riscă să se prăbuşească.