BACALAUREAT 2016. Odată cu proba scrisă la Limba şi Literatura Română, examen susţinut luni, pe marginea romanului psihologic s-au declanşat discuţii aprinse, atât în lumea elevilor, a profesorilor de liceu, dar şi în mediul academic.

BACALAUREAT 2016. De luni, de la proba scrisă de Română a examenului de Bacalaureat 2016, Ministerul Educaţiei nu a fost în stare să clarifice întrebarea: “Ce romane psihologice se înscriu la categoria «etc» din programa şcolară pentru clasa a XI-a? De ce «Enigma Otiliei», spre exemplu, a fost luată în considerare ca roman psihologic la Bacalaureatul din ani anteriori, iar acum nu?”.

Articolul continua dupa recomandari

BACALAUREAT 2016. Ordinul ministrului Educaţiei şi Cercetării nr. 3252/13.02.2006 arată în programa şcolară pentru clasa a XI-a, la capitolul “Perioada interbelică”, cele două texte de bază care vor fi studiate: un roman psihologic (“Pădurea spânzuraţilor” de Liviu Rebreanu, “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu, “Concert din muzică de Bach” de Hortensia Papadat-Bengescu, “Adela” de Garabet Ibrăileanu, “Ioana” sau “Jocurile Daniei” de Anton Holban, “Rusoaica” de Gib Mihăescu etc) şi un roman al experienţei (“Nuntă în cer”, “Maitreyi” de Mircea Eliade, “Întâmplări din irealitatea imediată” de Max Blecher etc).

BACALAUREAT 2016. „Etc”-ul de la finalul enumerărilor lasă frâu liber consideraţiilor. Este de menţionat că pe baza acestei programe este constituită programa de la Bacalaureat. Dar nici profesorii sau literaţii nu se pun de acord care roman poate fi încadrat la categoria “psihologic”.

BACALAUREAT 2016. Criticul Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, este de părere că terminologia folosită este confuză. “Orice roman este, în sens larg, psihologic. «Enigma Otiliei» poate fi foarte bine încadrat la roman psihologic. Terminologia nu este neapărat bătută în cuie. Mai greu de spus care nu e psihologic; din moment ce toate romanele au personaje umane, toate sunt psihologice, în sens larg”, argumentează Manolescu.

BACALAUREAT 2016. Academicianul Eugen Simion, preşedintele Secţiei de Filologie şi Literatură a Academiei Române, este tranşant: “Romanul psihologic interbelic înseamnă: Hortensia Papadat-Bengescu, Anton Holban şi Camil Petrescu. În dezbaterea din critica literară în jurul lui Proust şi a noilor metode epice, George Călinescu a optat pentru modelul Balzac, iar tinerii scriitori au optat pentru Proust şi proza psihologică. «Ion» şi «Enigma Otiliei» nu intră în proza psihologică. Pot fi discutate doar în opoziţie cu ea”.

BACALAUREAT 2016. Cronicarul Marius Chivu se revoltă pentru noul scandal din educaţie: “Bâlba de la Bacalaureat este «meritul» Ministerul Educaţiei, nu e nici vina profesorilor, nici a copiilor. Este vina ministerului senil şi alienat, care n-a reuşit să facă o reformă serioasă şi care a avut 19 miniştri în 25 ani, câţiva dintre ei cercetaţi de DNA. Nici viitorul ministru nu va face nimic dacă nu va sta câţiva ani, cu o echipă foarte bună, care să facă reformă. Altfel, putem funcţiona şi fără ministru al Educaţiei. O cauză a problemelor pieţei culturale româneşti este inabilitatea Ministerului Educaţiei din ultimele două decenii de a-i educa pe tineri la ce sunt bune cărţile şi cititul, despre importanţa de a merge la teatru şi filme. Încadrarea greşită a unui roman este urmarea ridicolă şi firească a bramburelii din minister, iar singurele victime sunt elevii. Orice roman bun este un roman psihologic, iar un elev deştept poate demonstra că şi «Puiul» al lui Brătescu-Voineşti este proză psihologică. Mă tem că nimeni n-ar aprecia inteligenţa şi creativitatea elevului şi nu ar fi punctate în barem. Forma de evaluare a elevului nu stimulează gândirea critică şi originalitatea“.

BACALAUREAT 2016. Romanul “Enigma Otiliei” nu a fost încadrat şi nici nu a putut fi încadrat vreodată la roman psihologic. “În «Enigma Otiliei», într-adevăr, accentul cade pe tipologia personajului, dar autorul nu intră în psihologia personajului. Prin simplul refuz al omniscienţei, nu poate fi catalogat ca roman pshiohologic. Enigma îi este păstrată. Într-adevăr, în 2013, s-a acceptat ca acesta să fie încadrat şi la roman al experienţei, dar tot ca o concesie”, a explicat profesorul de Limba şi Literatura Română, Ecaterina Stanca, de la Colegiul Naţional “Tudor Vianu” din Bucureşti.

sursa: adevarul.ro