Serialul de comedie Mangaliţa, de la Antena 1, deja a cucerit inimile multor telespectatori. Nici nu avea cum să se întâmple altfel, pentru că ilustrează, cu mult umor, comportamente, situaţii şi fenomene pe care le cunoaştem cu toţii din viaţa de zi cu zi.

În Mangalița, nimic nu se întâmplă fără știrea. primarului, firește. Stelian Manole este în fruntea orașului din 1991 și a fost ales de fiecare dată, culmea- cu unanimitate de voturi. Pentru actorul Teodor Corban, rolul este, evident, o provocare.

Articolul continua dupa recomandari

Teodor Corban, actor: E un mic dictator, el șantașează, îi are la mână pe toți, subalternii lui sunt legați de el prin șantaj, prin faptul că sunt rubedenii, toți au același interes comun: banul. Și Stelu, peste ban, vrea puterea. Că puterea aduce și bani.

Cât despre deosebirile dintre Teodor Corban și Stelian Manole.

Teodor Corban, actor: Eu nu am date să fiu primar, nu am structură de conducător. Este un personaj de la care am împrumutat toate datele din scenariu, mi le-am asumat și am încercat să devin altineva.

Și tocmai pentru că are putere are și o relație. mai mult decât colegială cu Flori, secretara lui. Femeia materialistă, cu un singur vis.să ajungă actriță la Hollywood. Şi speră că primarul o va ajuta

Ilona Brezoianu, actrita: Dacă oamenii nu s-au convins până acum că e ceva interesant, de acum o să aibă parte de surprize, cel puțin în ceea ce privește personajull meu, vor exista surprize de proporții.

Se ştie că actorul trebuie să se transforme în. personajul lui. Iar asta poate fi mai greu sau mai uşor.

Alina Berzunteanu, actrita: Singura asemănare care îmi vine acum în minte este că și mama a fost profesoară, la un liceu un transfer de responsabilități

Ilona Brezoianu, actrita: A fost o provocare dar este și foarte frumos, adică nu pot să spun că îmi displace. Chiar îmi place foarte mult. Ca asemănare, mie îmi plac foarte mult micii și pe Flori o puteți găsi la terase, mâncând mici și bând bere.

Cât despre deosebiri.

Ilona Brezoianu, actrita: Îmi place să muncesc pentru bani, asta nu se aseamănă cu personajul, adică eu chiar muncesc.

Dar secretara nu este singura apropiată a lui Stelian Manole. Si doctorița din oraș nutreşte sentimente pentru el si a încercat chiar să îl facă gelos.

Andreea Bibiri, actrita: Ah, este o persoană minunată, o ființă impecabilă, este, frumoasă, deșteaptă, le știe pe toate

Reporter: Ce o enervează foarte mult pe doamna doctor?

Andreea Bibiri, actrita: Totul. De exemplu, acum se umblă pe aici cu o scară. De ce nu v-ați enerva și dumneavoastră?

Un personaj spumos este și juristul primăriei.

Pavel Barsan, actor: Tu încercă să cauți în tine cam ce ai avea în comun cu personajul, din facultate ni se spune că toate personajele sunt în tine. Trebuie să găsești măcar acel mic punct comun, să încerci să îi pui niște apă, să crești acea sămânță. Și atunci oricât de diferit ar fi ori îl aduci pe el la tine, ori te vei duce tu la el.

Prin ce peripetii trec personajele, dar şi cum fac faţă răsturnărilor de situaţie, vedeţi în fiecare vineri seara, de la ora 22:15, la Antena 1.