De 1 mai, va fi ca de 1 iulie, pe litoral. Cald cum n-a mai fost de mulţi ani. Frisoane ne dă, însă, drumul până acolo. Zeci de mii de maşini se vor înghesui nu pe Autostrada Soarelui, ci pe Autostrada Craterelor. Până la mare, şoferii vor număra gropile şi pagubele.

Cu două zile înainte de marele exod, reporterii Observator au făcut ce promite Compania de Drumuri de mai bine de un an. Au pornit o aplicaţie şi-au numărat găurile din asfalt. Apoi, le-au cerut explicaţii celor responsabili.

Articolul continua dupa recomandari

Pe o porţiune de 40 de kilometri pe Autostrada Soarelui, şoferii nu găsesc nici măcar o părticică de drum fără gropi. Pe prima bandă, e aproape imposibil să circuli cu viteza legală de 130 de kilometri pe oră. 

Lângă banda de urgenţă e plin de capace sărite sau de cauciucuri explodate. Aplicaţiile de navigaţie folosite de şoferi avertizază că există capcane la fiecare pas. 

În urmă cu o lună, şoferii treceau prin aceleaşi gropi. Poliţia Rutieră i-a somat pe drumari să facă urgent reparaţii. Mai ales că se aşteaptă un exod de peste 60 de mii maşini care vor merge pe litoral pe 1 Mai.

Lucrările au început. Însă au înaintat cu viteza melcului şi par făcute de mântuială. De amenzi, nu se pune problema. 

Reprezentantii Politiei Autostrazi spun ca au informat Compania de Drumuri ca trebuie sa ia masuri si ca in momentul de fata nu se impune o amenda. Asta pentru ca CNAIR a inceput lucrarile. 

Dacă ieri reporterii Observator vedeau cratere asupate cu smoala aruncată dintr-o găleată şi nivelată apoi cu un pet tăiat cu foarfeca, azi au avut parte de o nouă surpriză.

După ce este proaspăt turnată plomba, adică încă fierbinte, trec sute de maşini peste lucrare. Nu e de mirare că reparaţiile făcute nu rezistă mai mult de câteva zile.

Peste 116 mii de lei a costat până acum plombarea gropilor din Autostrada Soarelui, iar în total, Compania de Drumuri a alocat este 200 de milioane de lei pentru lucrările necesare după sezonul rece. Banii sunt însă cheltuiţi pe lucrări rudimentare. 

Alin Şerbănescu, purtător de cuvânt CNAIR: "Am vazut lucrarile cu petul si cu galeata. Se practica. Pot fi utilaje mai moderne, un mop sau un instrument mai modren adus in secolul 21, dar are eficienta si acesta metoda, mai ales ca e la moda sa reciclam."

Problemele pe tronsonul Bucureşti-Fundulea ar fi cauzate, în principal, de plăcile de beton peste care s-a turnat asfaltul. Fenomenului de îngheţ-dezgheţ şi ploile au degradat dalele, iar craterele au apărut la îmbinări.

Drumarii promit de 3 ani reparaţii capitale. Însă şi de această dată, asfaltarea ar urma să înceapă la toamnă. Lucrările vor dura trei ani, iar costurile se vor ridica la 20 de milioane de euro.

Până atunci, noul sezon al drumurilor către mare va însemna pentru şoferi un nou slalom printre gropi.