Un biolog din Hunedoara este decis să păstreze în pădurile din România specii aflate deja pe cale de dispariţie în alte ţări. Încântat că în ţara noastră încă există populaţii semnificative de lupi, vulpi şi căprioare, specialistul face tot posibilul ca acestea să fie protejate.

În plus, vrea să schimbe mentalitatea oamenilor cu privire la respectivele vieţuitoare. Pentru asta, biologul a montat camere de supraveghere în Munţii Apuseni, astfel încât oricine să poată vedea animalele în mediul lor natural.

Articolul continua dupa recomandari

Lupii au fost filmaţi de camerele montate în pădurile Munţilor Metaliferi, în Apuseni. Departe de oameni, animalele sălbatice îşi văd de viaţa lor obişnuită la fel cum făceau şi acum câteva sute de ani. De altfel, exact acest stil de viaţă vrea să păstreze pentru ei şi un biolog pasionat din Deva.

Dorin Căbăreţ, biolog: Natura este destul de afectata de oameni si ar trebui sa incepem sa o protejam. Din fericire avem populatii bine reprezentate de lupi, sunt disparuti in mare parte din Europa, si ar trebui sa ii protejam.

Ca să se asigure că speciile nu vor dispărea şi din munţii noştri, Dorin merge de câteva ori pe săptămână să verifice tot ce s-a filmat pe camerele montate în păduri. În felul acesta se asigură că nu sunt animale rănite şi că braconierii nu fac victime în zona pe care încearcă să o protejeze.

Dorin Căbăreţ, biolog: Dupa cum evolueaza lucrurile sunt destul de amenintate din cauza vanatorii si distrugerii mediului. Exista o mentalitate gresita orivitoare la animalele de prada, mamifere si pasari, care ar trebui sa se schimbe.

Tudor Ighelschi, activist: E un lucru foarte bun sa documentam si sa aflam cat mai multe despre cum se comporta animalele in mediul lor prin asta ajutam perpetuarea speciilor respective.

Şi speră să educe oamenii să aibă mai multă grijă de natură şi de fiinţele care o populează. Deşi zona pe care biologul o monitorizează este destul de izolată, poluarea produsă de localnici nu o ocoleşte.

Tudor Ighelschi, activist: Din pacate mentalitatea la sat acum e sa aruncam gunoaie pe rau sa se duca, din pacate plasticul si polietilenul nu se dezintegreaza e toxic pentru animale, natura, tot si implicit om.

Cu toate acestea, iubitorii de natură nu îşi pierd speranţa. Sunt siguri că, în timp, cu multă răbdare, localnicii vor putea fi educaţi.

Şi cred că imaginile cu lupii, jderii, vulpile şi căprioarele care trăiesc în zonă ar putea să le demonstreze că, lăsate în pace, animalele sălbatice sunt inofensive şi merită lăsate să trăiască.