Poantele balerinelor, unii dintre cei mai complicaţi pantofi din lume. Ana Bodea, una dintre puţinele românce acceptate la celebrul Teatru Bolshoi din Moscova, ne-a dezvăluit, într-un interviu pentru Observator, câteva secrete din această lume fascinantă a baletului.

Probabil "graţie" este cuvântul care descrie cel mai bine baletul. Dar graţia îşi are şi ea preţul-zeci de ore de muncă, la care nu mulţi se înhamă. Doar 10% dintre sportivi aleg perfomanţa.

Articolul continua dupa recomandari

Ana Bodea: La început m-a adus mama la balet, nici nu mergeam bine. Nu cred că mi-a plăcut din prima. Îmi doream să merg din ce în ce mai des. Am muncit mai mult, într-adevăr. Nu aş fi reuşit să ajung acolo unde am ajuns dacă nu mă antrenam zilnic. În jur de 5 ore pe zi. Aveam balet dimineaţa, fugeam la şcoală şi apoi iar la balet şi terminam pe la 23.00. Nu o să regret niciodată alegerea asta. M-a disciplinat, m-a organizat. Nu pot să zic că nu am avut copilărie, pur şi simplu am ales să o trăiesc aşa. Îmi aduc aminte un specatcol, era la teatrul naţional, erau ambii părinţi şi mi-au zis că atunci când am ieşit pe scenă eram ca o rază de soare. 

Iar raza de soare a continuat să lumineze până în Moscova.

Ana Bodea: Am făcut şcoala de balet a teatrului Balşoi. A fost foarte greu. A fost greu să mă obişnuiesc, să mă adaptez. Veneam o dată la 3 luni şi în vacanţe. Am studiat balet, dans contemporan, dans folcloric, istoria teatrului, rusă. Pentru că nu voiau să vorbească engleză. Profesorii cred că mi-au marcat viaţa. Bine, ne mai şi băteau. M-a ajutat asta. Nu prea avem timp de altceva.