Alertă pe Dunăre în Mehedinţi! Un bărbat de 41 de ani a pus pe jar autorităţile după ce a dispărut, iar hainele şi telefonul i-au fost găsite pe malul fluviului. A fost mobilizare generală, zeci de salvatori au ajuns de urgenţă şi au început să-l caute. Misiunea a durat doar câteva zeci de minute. În acest timp, un pescar dintr-o localitate alăturată l-a găsit întâmplător pe om. Înotase peste opt kilometri, dar era teafăr.

Scafandri, pompieri, poliţişti şi un echipaj al serviciului de ambulanţă au venit imediat şi au început căutările. Operaţiunea a fost întreruptă, după ce, tot la 112, a sunat un pescar. Acesta a anunţat că tocmai luase în barcă un bărbat care înota în Dunăre. Era, de fapt, cel pentru care se mobilizase o armată de oameni.

Articolul continua dupa recomandari

Bărbatul înotase peste opt kilometri. Era speriat şi îl durea spatele. Spune că nu a mai putut să ajungă la mal din cauza curenţilor.

Bărbatul a fost dus la spital pentru ca medicii să-i evalueze starea de sănătate. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat mai exact. 
 

 

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook