Albinele au îngheţat în stupi şi riscă să moară în masă. Este semnalul de alarmă tras de apicultori, odată cu valul de frig care a cuprins România. Şi este doar vârful icebergului. Un raport ONU arată că schimbările climatice şi poluarea fac, treptat, ca albinele să intre pe lista speciilor pe cale de dispariţie. Un scenariu care vine la pachet cu un dezastru global: 90 la sută dintre culturile agricole cele mai răspândite ar dispărea în lipsa insectelor care asigură polenizarea.

În plin sezon de polenizare, temperaturile au scăzut în unele zone din ţară aproape de limita îngheţului.

Articolul continua dupa recomandari

Albinele stau paralizate de frig în stupi

Pentru albine, vremea de acum e un dezastru. Fără nectar de cules şi paralizate de frig în stupi, au devenit pradă uşoară pentru păsări.

Cristian Raica, apicultor: Vin păsări şi anume prigorii care profită că sunt slabe albinele şi le mănâncă. Stau pe stup şi aşteaptă să iasă

Liviu Stana, apicultor: Dacă frigul persistă şi albinele nu au hrană suficientă, pot să moară

Pentru că florile nu secretă nectar la temperaturi scăzute, apicultorii hrănesc albinele cu un amestec de apă şi zahăr.

Producţia de miere este compromisă în România

Producţia de miere este compromisă, dar speră măcar să ţină insectele în viaţă. Dispariţia lor ar avea consecinţe dezastruoase.

Ovidiu Hatcu, director Apicola Arad: Albina a rămas ultimul agent care mai face polenizarea a tot ce există pe pământ. De la flori, de la iarbă, totul, nu s-ar mai putea înmulţi nimic

Este şi concluzia unui studiu alarmant făcut de ONU, la nivel global. 37% dintre cele 20.000 de specii de albine cunoscute sunt în declin. 

Extincţia insectelor care răspândesc polenul din floare în floare ar însemna mai mult decât dispariţia a 1,6 milioane de tone de miere pe an.

Dispariţia albinelor ar produce pagube de 570 de miliarde de dolari pe an

90 la sută dintre plantele sălbatice depind de albine pentru a se înmulţi. La fel şi trei sferturi dintre culturile agricole, ceea ce ar arunca omenirea în criză.

Fără albine, pagubele s-ar ridica la peste 570 de miliarde de dolari pe an. 

Vremea haotică este doar una dintre cauze. Dar şi substanţele folosite de fermieri împotriva dăunătorilor afectează albinele. 

Este motivul pentru care, costumaţi simbolic, apicultorii au venit marţi la Ministerul Agriculturii să ceară interzicerea pesticidelor periculoase.

Aceştia s-au alăturat celor peste 200.000 de europeni care au cerut ca Parlamentul European să adopte măsuri urgente.