Un adolescent din Târgu Mureş a ajuns multiplu campion internaţional la unul dintre cele mai dificile jocuri din lume. Şi ne arată că un cub Rubik poate fi rezolvat în doar câteva mişcări. Zece elevi de clasa a treia le-au exersat împreună cu el. Aşa am aflat şi noi că acest cub este cea mai vândută jucărie din lume.

La 17 ani, Janos Bereczki este campion naţional şi internaţional la jocul de logică Rubik. Doar doi ani s-a antrenat pentru această performanţă. Acum, poate să rezolve un cub în doar câteva secunde.

Articolul continua dupa recomandari

”Rezolvarea cubului ajută mult la a deveni mai disciplinat, pentru că la o competiţie, într-o situaţie de stres puteţi să vă planificaţi mutările şi trebuie să vă controlaţi, astfel să nu vă încurcaţi”, explică tânărul.

Ca să rezolvi puzzle-ul, ai nevoie de concentrare maximă, dexteritate şi viteză. Jocul este extrem de solicitant, dar îţi aduce şi multe beneficii, spune campionul.

JANOS BERECZKI: Mi-am găsit mulţi prieteni şi din ţară şi din străinătate, mi-am exersat şi limba engleză, am reuşit să comunic cu campioni europeni şi mondiali.

Zece elevi de clasa a treia i-au ascultat cu atenţie sfaturile. La finalul prezentării, tinerii cursanţi au avut parte şi de o probă contra cronometru, sub privirile curioase ale părinţilor.

”Secretul unei rezolvări a cubului este în algoritmii pe care îi foloseşte în rezolvare”, explică Rareș, un cursant.

Cercetătorii au demonstrat că o asamblare corectă a cubului se poate obţine cu cel mult 20 de mutări. De-a lungul timpului, au fost gândite mai multe strategii.

VICTOR CHIRA, bunic: Pentru noi era o minune, nu, nu era minune, era ceva nou şi ceva ieşit din afară, în 85 chiar era ceva ieşit din Occident.

Cubul Rubik este considerat a fi cea mai vândută jucărie din lume.