Procedura de admitere la licee ar putea fi schimbată. Media anilor de studii din clasele cinci-opt, care acum contează în proporţie de 20% în procesul de admitere în învăţământul preuniversitar, ar putea fi înlocuită de media tezelor la matematică, limba română, istorie sau geografie.

Articolul continua dupa recomandari

Măsura a fost pusă în discuţie chiar de către ministrul educaţiei, Valentin Popa, în cadrul unei întâlniri cu asociaţiile de părinţi. Deocamdată, planul a rămas doar pe hârtie, pentru că părinţii cer ca fiecare liceu să organizeze examen de admitere.