Femeile abuzate în familie rămân fără ajutor! Unicul adăpost de urgenţă, din Bucureşti, pentru victimele violenţei domestice ar putea fi închis în câteva zile, din lipsă de fonduri. Mamele şi copiii care fug de acasă de teama agresorilor nu vor mai avea unde să se ascundă, dacă autorităţile nu găsesc urgent soluţii.

Timp de 14 ani, a încercat să-şi regăsească frumuseţea. Atât a durat căsnicia Anei. O viaţă plină de durere, umilinţă şi ameninţări. 

Articolul continua dupa recomandari

Eu nu am dormit zile întregi în casa mea de frica lui... Tresăream doar dacă auzeam ceva mişcându-se în casă pentru că mă ameininţa cu moartea, mărturiseşte Ana, una dintre victimele violenţei domestice.

Într-o zi a spus stop! În mijlocul nopţii, şi-a făcut bagajele şi a fugit. La singurul centru de urgenţă din Bucureşti, unde victimele violenţei în familie primesc consiliere juridică, psihologică, adăpost, hrană şi ...un viitor. 

ANA, victimă a violenţei domestice: Acest centru mie mi-a oferit nu doar o casă, un moment de linişte. Faptul că tu ai confort şi linişte şi ştii că nu va veni nimeni să te bată sau să îţi dea foc. Mi-a oferit un jurist, mi-a oferit un terapeut, mi-a oferit soluţii la problema mea. 

În doi ani, cu ajutorul autorităţilor, Ana a început o nouă viaţă. 

ANA, victimă a violenţei domestice: Totul în viaţa mea a început să funcţioneze. Mi-am găsit job, mi-am luat copiii. Am prieteni în continuare. 

O şansă care le-ar putea fi răpită altor femei care trăiesc aceeaşi dramă. Centrul de Urgenţă al Asociaţiei ANAIS e pe cale să fie închis...

GABRIELA FIREA, primarul Capitalei: Noi nu vrem să limităm accesul ONG-urilor sau asociaţiilor, doar că în acest moment nu avem buget. 

GIULIA CRIŞAN, avocatul Asociaţiei Anais: Noi suntem singurul centru, din Bucureşti, de acest tip. Noi oferim servicii în regim de urgenţă cu preluării de victime 24 de ore din 24 de ore, şapte zile din şapte. 

16 femei, dar şi copii au fost deja scoşi ieri din centru. 

GIULIA CRIŞAN, avocatul Asociaţiei Anais: Am distribuit la un alt adăpost ce am avut în centru pentru că nu mai avem bani nici de hrană.

Centrul are 16 paturi şi 23 de angajaţi. Până când primăria Capitalei va găsi o soluţie, victimele trebuie să se descurce pe cont propriu. Fiecare femeie abuzată ar fi trebuit să primească 1.500 de lei lunar, pentru chirie, conform unui alt proiect  care nu poate fi însă pus în aplicare deocamdată, din lipsa unui regulament.