Că eşti şofer sau pieton, în traficul din Bucureşti parcă sunt mereu trei ceasuri rele. Doar anul trecut au fost peste 600 de accidente. 59 de oameni au murit şi alţi peste 700 au fost răniţi. În mijlocul săptămânii au avut loc cele mai multe dintre tragedii. Iată harta celor mai periculoase şosele din Capitală. 

Şoseaua Mihai Bravu. Ora 12.00. Este deja coadă la traversarea prin loc nepermis. Chiar dacă în zonă sunt garduri de protecţie, nu puţini sunt cei care aleg să le sară pentru a-şi scurta drumul spre trotuar.

Articolul continua dupa recomandari

De altfel, spun statisticile, pietonii sunt şi principalii vinovaţi atunci când vorbim despre cauza accidentelor grave de anul trecut din Capitală. Cele mai multe accidente au avut loc la mijlocul săptămânii, în intervalul orar 12-19.00.

Miercurea este acea zi din săptămână când se înregistrează vârf economic. Printre altele, vorbim de valori ridicate de trafic şi de un nivel ridicat de stres. Oamenii, spun specialiştii, se grăbesc psihologic vorbind spre weekend aşa că vor să-şi rezolve treburile cât mai repde fără să mai fie atenţi la siguranţa lor sau a celor din jur. 

Bogdan Tălmăşan, trainer Academia Titi Aur: Ar trebui să frânăm cât mai dur dacă ne sare un pieton în faţă cum se poate întâmpla şi aici. Viteza nu trebuie să fie atât de mare încât să nu ne putem opri, trebuie să anticipăm, să urmărim şi e şi datoria pietonului să nu sară în faţa noastră chiar dacă e pe trecerea de pietoni 

După pietoni, urmează viteza excesivă şi neacordarea de prioritate maşinilor, în intersecţii.

Două Sectoare ale Capitalei conduc în top-ul celor mai nesigure şosele: Sectorul 1 şi Sectorul 3, cu peste 100 de accidente fiecare. Atunci când ne uităm la marile artere, pe şase dintre ele e cel mai periculos să circuli. Bulevardul Iuliu Maniu, Şoseaua Berceni, Şoseaua Mihai Bravu, Olteniţei, Pantelimon şi Calea Victoriei.

Bogdan Tălmăşan, trainer Academia Titi Aur: Pe arterele mari se merge cu o viteză mai mare decât cea legală, pentru că pe arterele mari pietonii sunt mai indisciplinaţi, este mai aglomerat evident

An de an, poliţiştii fac acţiuni inclusiv educative, în şcoli, pentru a reduce numărul victimelor. De altfel, asta impun şi proiectele rutiere la nivel european.

Andra Arsintescu, Brigada Rutieră: Programul european de acţiune pe linia siguranţei rutiere are ca obiectiv reducerea mortalităţii în statele UE cu 50% în perioada 2010-2020. În 2010 au fost 112 persoane decedate în accidente grave, iar în 2019 59 de persoane decedate

Vorbim doar de Capitală. La nivel naţional, datele arată că încă suntem codaşii Europei. Până în 2050, Uniunea Europeană vrea să reducă la 0 numărul morţilor în accidente rutiere pe drumurile europene. La noi, în fiecare zi, mor cel puţin cinci oameni.