Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Bacău, a venit acasă, din Marea Britanie, la volanul unui bolid de lux Vauxhall Insignia Design Ecot, în valoare de 20.000 de euro şi a rămas fără el în vamă, la Iaşi.

Poliţiştii de frontieră au descoperit că maşina a fusese declarată furată şi era căutată de autorităţile britanice.

Articolul continua dupa recomandari

Vauxhall Insignia Design Ecot confiscat la frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi informează că au depistat un cetățean român, la volanul unui autoturism marca Vauxhall Insignia Design Ecot, ce figura ca fiind furat din Marea Britanie, cu doar câteva zile înainte. 

În baza unor informații deținute, poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au desfășurat o acţiune specifică, pe timpul căreia au oprit, în trafic pentru control, un autoturismul condus de cetăţeanul român E.S., în vârstă de 41 de ani, domiciliat pe raza judeţului Bacău.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figura ca fiind furat din Marea Britanie.

Maşina, în valoare de 94.000 lei, a fost confiscată

Poliţişti de frontieră informează că autoturismul, în valoare de 94.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul instituţiei până la finalizarea cazului , iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări.

Şi la Vama Nădlac 2 a fost confiscat un Audi Q5, tot de 20.000 de euro

Cu doar 2 zile în urmă, un tânăr de 24 de ani, care îşi cumpărase din Germania un bolid Audi Q5 în valoare de 20.000 de euro, a rămas fără el în vama Nădlac II, după ce poliţiştii de frontieră au descoperit că maşina era căutată de autorităţile germane.

El a spus că nu ştia că maşina e cu probleme, prezentând vameşilor doar certificatul de înmatriculare al maşinii şi cartea tehnică.

În urma verificărilor în bazele de date, s-a constatat că maşina figurează ca bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Germania, la data de 7 septembrie 2018.

„În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul, în valoare de 20.000 euro, a fost indisponibilizat la sediul instituţiei până la finalizarea cercetărilor”, au precizat reprezentanții Poliţiei de Frontieră.