Turiştii care se aventurează pe traseele nemarcate din munţi o fac pe răspunderea lor şi sunt de la an la an tot mai mulţi. Peste şapte mii de oameni au fost salvaţi de pe munte de salvamontişti doar anul trecut. 38 şi-au găsit însă sfârşitul acolo.

Concret, în 2018 acţiunile de salvare şi de acordare a primului ajutor au fost cu 13 la sută mai mult faţă de anul precedent. Peste şapte mii de persoane au fost salvate din munţi. Iar numărul intervenţiilor este aproape dublu în sezonul de iarnă, faţă de sezonul călduros.

Articolul continua dupa recomandari

Peste trei mii de cazuri se înregistrează iarna. În ceea ce priveşte locurile în care intervin salvatorii, 47 la sută dintre acţiuni au avut loc chiar pe pârtii, iar 7 la sută pe traseele neamenajate. 17 la sută dintre victime au ajuns prin intermediul Ambulanţei sau Smurdului la spital.

Iar 14% au fost salvaţi cu ajutorul elicopterelor Smurd. Din păcate, anul trecut, pentru 38 de victime medicii nu au putut face nimic decât să constate decesul. Datele mai arată că peste patru mii de apeluri care anunţau accidente montane, au fost înregistrate fie prin 112 fie prin Dispeceratul Naţional Salvamont, în timp ce peste şase mii de apeluri solicitau informaţii despre zona montană.