Peter Molleney a fost salvamar şi jucător de fotbal dar - de ani buni - studiază medicina complementară şi homeopatia. Aşa a ajuns să creeze o terapie de detoxifiere, cu ajutorul unui dispozitiv care îmbină electroterapie cu biorezonanţa. 

PETER MOLLENEY: Procesul este relativ scurt, dar efectul este de durată. Asta înseamnă că detoxifierea îţi poate lua până la 4 săptămâni, căci depindem de ciclurile lunii, deci 28 de zile, dar care îţi poate schimba tot organismul. Poţi detoxifia corpul, iar atunci când toxina părăseşte organismul, metabolismul nostru este liber, adică poate transporta nutrienţi, şi apoi articulaţiile îşi revin. 

Articolul continua dupa recomandari

Însă tratamentul de detoxifiere se face în nişte paşi cât se poate de clari. 

PETER MOLLENEY: În primul rând, analizăm de unde vine (n.r.: durerea), pentru că durerile acestea de spate pot fi o traducere a unei probleme legate de gât, ori poate problema vine din zona pelviană, ori poate rinichiul tău nu produce suficientă urină. Deci avem cauza acestei dureri, apoi facem detoxifierea, ajutăm rinichiul să dreneze/ filtreze această zonă. Am făcut chiar eu însumi fotbal de performanţă, deci acesta a fost motivul pentru care am vrut să îmbin medicina şi sportul, căci, atunci când eşti sportiv nu prea ai voie să urmezi tratamente, să iei pastile. 

Şi, după ce a studiat intens, şi-a dat seama că problema porneşte din ţesuturi. Şi aşa a început să aplice reteţa proprie. Dar a mai aflat ceva. Detoxifierea nu se poate face doar cu suplimente, pentru că - mai devreme sau mai târziu - dispar din organism. sunt eliminate din organism. 

PETER MOLLENEY:  La AC Milan, jucătorii au tot felul de accidentări, şi practic m-au întrebat cum le pot preveni. Am împărţit grupul: una care să ne urmeze pe noi, cealaltă, după metodele clasice. După două luni, cea care ne a urmat nouă sfaturile, nu avea efectiv nicio problemă, cealaltă, încă avea răni. Aşa că tot grupul s-a reunit şi ne a urmat sfaturile. Acela a fost anul în care au câştigat Campionatul

De asemenea, este foarte importantă şi alimentaţia. Dar şi modul în care ştii să foloseşti substanţe simple pentru rezolvarea unor probleme complicate.

Sfaturile specialistului nostru nu se aplică doar sportivilor de performanţă. Ci şi celor care vor să aibă o viaţă mai sănătoasă. Nu este atât de complicat pe cât pare. Şi nici nu înseamnă să elimini total ceea ce-i place.

PETER MOLLENEY: Când lucram cu sportivi, era interzis pentru ei să bea dulce imediat după efort, căci riscul de accidentare era de două ori mai mare. Când beau ceva dulce două ore mai târziu, nu mai avea nicio importanţă, totul este ok. 

Pe scurt, secretul este - de fapt - moderaţia. Însă şi mai important este să vă ţineţi sub control nivelul de stres. Iar asta se poate realiza cel mai simplu prin cât mai multă mişcare, preferabil în aer liber, mai ales că sezonul ne-o permite din plin.