Bolnavii de cancer nu vor mai rămâne fără citostatice! Ministrul Sănătăţii vrea să suspende exportul medicamentelor, care uneori nu se găsesc pe piaţă. Şi asta după ce, nu doar o dată, pacienţii români au fost obligaţi să-şi cumpere tratamentele vitale din străinătate la preţuri duble sau triple. Ordinul de ministru este în dezbatere publică şi vizează 172 de medicamente.

"Mai am puţin şi plec acasă! Sunt nerăbdător, abia aştept să plec acasă", spune un băiat pacient.

Articolul continua dupa recomandari

Dragoş are 8 ani şi de mai bine de jumătate de an spitalul Marie Curie i-a devenit casă. Are un diagnostic greu de suportat pentru un copil - cancer al sistemului limfatic. Tratamentul cu citostatice a fost vital în cazul său. În curând va pleca acasă. 

Petru Hriţcu, tatăl lui Dragoş: În urma acestui tratament, s-au îmbunătăţit esenţial funcţiile fiziologice şi urmează o perioadă de recuperare. E groaznic când nu ai medicamente. Te zbaţi să faci rost de ele, nu ştii dacă le obţii, e foarte greu

Medicii sunt cei care, de multe ori, fac eforturi uriaşe pentru a găsi câteva fiole din serul salvator. Atunci când ei nu găsesc soluţii, părinţii sunt cei care caută medicamentele în alte ţări. Preţurile sunt însă de două sau de trei ori mai mari. 

Cristian Scurtu, oncolog pediatru: Sunt şi părinţi care şi-au cumpărat medicamente. Deci în disperarea care a fost atunci, vreo doi părinţi şi-au căutat şi au găsit şi ei. E o situaţie extrem de dificilă şi trebuie să îi spui pacientului, domne nu am asta, asta este ori facem rost de el ori nu ştiu 

Cum se ajunge totuşi în aceste situaţii de criză? Răspunsul e şi mai dureros: România are cel mai mic preţ din Uniunea Europeană la aceste medicamente, tocmai de aceea distribuitorii cumpără de cele mai multe ori de aici şi vând în alte ţări mai scump.

Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii: Nu putem să stăm, să ne uităm cum pacienţii sunt lipsiţi de aceste medicamente şi sunt trimişi în străinătate să le cumpere la un preţ dublu sau triplu. Dacă nu luăm măsuri în următoarele două luni, riscul de discontinuitate este pentru aproximativ 47 de citostatice, iar în trei luni de 65. Acest lucru nu putem permite să se întâmple 

125 de citostatice şi 47 de imunosupresoare se află pe lista medicamentelor interzise spre export. Această interdicţie va fi valabilă până la sfârsiţul lunii martie 2020.