Criză de medici la Spitalul din Câmpina. Din cauza numărului mic de doctori, gărzile la secţia de pediatrie nu mai pot fi acoperite. Şi se întâmplă exact în perioada în care virozele se înmulţesc, mai ales în rândul copiilor.

În acest moment, situaţia pare fără rezolvare. Cazurile grave ar putea fi trimise la 35 de km distanţă, la Spitalul din Ploieşti. 

Articolul continua dupa recomandari

Secţia de pediatrie a fost extrem de solicitată, mult peste puterea celor trei medici care mai lucrează aici.

Asta în condiţiile în care vremea s-a răcit brusc, iar numărul virozelor creşte de la o zi la alta. Ca să acopere toate solicitările, ar mai fi nevoie de încă 4 doctori.

Conducerea spitalului se vede nevoită să apeleze la o soluţie de criză. Aşa se face că, de la jumătatea lunii octombrie, copiii bolnavi care vor ajunge la Urgenţă vor fi consultaţi de medicii de gardă de aici. Iar cazurile mai grave vor fi trimise la Spitalul de Pediatrie din Ploieşti.

Deocamdată, doctorii de la Secţia de Pediatrie îşi pun speranţa în tinerii rezidenţi.